Articole
educationale

si altele
Derulati in sus

Cum pot incuraja parintii un comportament bun la copiii lor, fara a-i face sa fie resentiti.
De
Katie Goldsmith
| 2 mai 2010
Print
Bookmark
Intelepciunea parentala conventionala presupune ca parintii ar trebui sa rasplateasca comportamentul bun al copiilor lor cu mai multa atentie si afectiune si sa pedepseasca comportamentul rau retinand acelasi lucru – o modalitate de a intari binele in timp ce descurajeaza raul.
Dar parinti, luati nota: un nou studiu sugereaza ca aceasta abordare poate face mai mult rau decat bine. Din fericire, studiul a constatat, de asemenea, ca exista o alternativa eficienta.
In studiul, publicat in revista Developmental Psychology, psihologul israelian Guy Roth a examinat acele tipuri pozitive si negative de atentie parentala, precum si un stil diferit, numit „suport pentru autonomie”, in care parintii hranesc si construiesc motivatia interioara a copiilor lor. In cadrul studiului, 169 de elevi de clasa a IX-a au primit sondaje in care se intrebau despre stilul de parinti al parintilor lor si cat de des au ascuns de parinti emotii negative, cum ar fi furia si frica. Ei si profesorii lor au completat, de asemenea, un alt sondaj despre performantele lor academice. In cele din urma, au completat un sondaj pentru a vedea daca au simtit vreo resentimente fata de parintii lor.
Reclama
X
Rezultatele au aratat ca copiii care au primit o atentie pozitiva de la parinti ca raspuns la un comportament bun au spus ca au vazut rostul comportamentelor pozitive pe care parintii lor incercau sa le promoveze, dar nu au crezut neaparat in valoarea acelor comportamente. Analiza performantei lor academice a constatat ca acestea erau tipurile de copii care se concentreaza mai mult pe teste si note decat pe invatarea efectiva – mai mult concentrati pe rezultate decat pe intelegerea principiilor importante din spatele acestor rezultate. Copiii cu parinti care au folosit acest stil au avut si ei tendinta de a-si suprima frica si furia, ceea ce nu este sanatos.
Pe de alta parte, studiul a constatat ca stilul parental de retinere a afectiunii favorizeaza o lipsa de motivatie in randul copiilor. Acei copii nu apreciaza activitatile aprobate de parinti, cum ar fi temele scolare, sugereaza Roth, pentru ca nu se asteapta ca aceste activitati sa-i ajute sa realizeze ceva de dorit si nici nu se simt competenti sa faca acele activitati. Acest stil a fost, de asemenea, legat de resentimentele fata de parinti, deoarece adolescentii ii considerau extrem de controlati, iar copiii care au primit acest tip de educatie nu erau buni sa-si controleze emotiile. Ambii factori au fost asociati cu comportamentul inadecvat la copii.
Vestea buna este ca studiul a descoperit o alternativa utila pentru parinti. In a doua parte a studiului, acordarea de recompense pozitive a fost comparata cu „sprijinul pentru autonomie” parental, in care parintii explica motivele solicitarilor lor, le ofera copiilor o multime de oportunitati de a lua decizii, de a incuraja, dar nu le manipuleaza si de a-si lua in mod constant. tine cont de perspectiva copilului. Acest lucru ii incurajeaza pe copiii lor sa vada valoarea intrinseca a comportamentelor pozitive si a invatarii.
Roth a descoperit ca copiii care au primit acest tip de educatie au exprimat sentimente mai mari de alegere, ceea ce a prezis forme mai flexibile si mai pozitive de comportament – de exemplu, angajarea in mediul academic pentru ca li se pare interesant, nu doar pentru ca simt ca trebuie. Cu alte cuvinte, acest stil parental de sustinere a fost asociat cu copiii care se comporta efectiv in moduri pozitive – fara consecintele emotionale negative legate de alte forme de parenting.
„Cu siguranta, a sprijini autonomia adolescentilor in momente de dezacord nu este usor pentru parinti”, scrie Roth. „Totusi, cercetarile sugereaza ca, de dragul functionarii psihologice si comportamentale a copiilor, merita sa incercam.”

Despre autor

Va puteti bucura si de

comentarii
Puteti cita articolul original si, daca este posibil, trimiteti direct catre el. Cand m-am dus la site-ul catre care ati facut link si apoi am cautat pe „Guy Roth”, nu am gasit nimic care sa semane la distanta cu ceea ce vorbiti.
Don Berg | 12:56, 4 mai 2010 | Link
Acesta este un articol grozav. Pe drumul cel bun. Ceea ce trebuie subliniat totusi. este ca sprijinul pentru autonomie INCEPE chiar din copilarie. Parintii nu trebuie sa astepte pana cand copiii ajung la varsta de scolarizare.
Sofia | 13:06, 4 mai 2010 | Link
Don, articolul este:
Roth, et. al., Consecintele emotionale si academice ale respectului conditionat parental: compararea privirii conditionale pozitive, a privirii conditionale negative si a sprijinului pentru autonomie ca practici parentale
Psihologia dezvoltarii
2009, Vol. 45, nr. 4, 1119–1142
Jason Marsh | 13:43, 4 mai 2010 | Link
Va multumim pentru acest articol util. De asemenea, este util pentru parinti sa recunoasca faptul ca, daca au probleme in sprijinirea autonomiei, abtinandu-se de la recompense si pedepse extrinseci, ei s-au lovit de un indicator minunat catre problemele de autonomie la care sa lucreze. O privire mai profunda si mai larga asupra efectelor paralizante ale Pedepsei prin recompense este cartea din 1993 a lui Alfie Kohn, intitulata Pedepsit prin recompense.
Allan Silerthorne, Ph.D. | 16:35, 19 mai 2010 | Link
comentarii blog sustinut de Disqus

Acest articol – si tot ce este de pe acest site – este finantat de cititori ca tine.
Deveniti un membru abonat astazi. Ajutati-ne sa continuam sa aducem „stiinta unei vieti pline de sens” pentru dvs. si pentru milioane de oameni de pe tot globul.