Pe fundalul apocaliptic al ultimelor luni ies in evidenta doua imagini recurente. Unul este al oamenilor care fac coada in afara magazinelor alimentare, fiecare cumparator purtand o masca pentru a incetini raspandirea COVID-19. Celalalt este al sutelor de oameni intinsi pe strazi si poduri, cu mainile la spate, pentru a protesta impotriva rasismului si violentei politiei, dupa ce politistul din Minneapolis, Derek Chauvin, l-a ucis pe George Floyd.
Aceste doua imagini au multe in comun dincolo de asemanarile vizuale – peisajul urban, modelele care se repeta, fetele ascunse. Ambele prezinta grupuri mari de oameni implicati in ceea ce psihologul Phil Zimbardo numeste „acte de eroism cotidian”, fapte bune la scara mica care ar putea parea obisnuite. Totusi, inmultit cu milioane, impactul unor astfel de acte – in vieti salvate si in mintile schimbate – depaseste cu mult ceea ce poate oferi orice act eroic.
Pe fondul a doua crize – o pandemie globala si flagelul rasismului si al brutalitatii politienesti – eroismul colectiv are un moment pe care nu l-a mai avut de la apogeul erei drepturilor civile. Gasind modalitati de a sustine acest impuls, putem atinge amploarea a ceea ce ne asteapta, lucru pe care Martin Luther King a subliniat de-a lungul vietii sale.
Reclama
X
„Suntem prinsi intr-o retea inevitabila de reciprocitate, legati intr-o singura haina a destinului”, a scris el intr-o scrisoare de la inchisoarea din Birmingham. „Orice afecteaza pe cineva direct, ii afecteaza pe toti indirect.”

Eroul lup singuratic

In America, si in Occident in general, conceptul de eroism este legat de idealul individului triumfator. Cartile si articolele exalta faptele Malalei Yousafzai, Sully Sullenberger si Wesley Autrey, care si-au pus viata si siguranta in pericol pentru altii. Figuri impresionante ca acestea domina si lexicul nostru fictiv comun: Ahile, Pantera Neagra, Katniss Everdeen.
Acesti eroi reali si fictionari, arata cercetarile, ne determina sa reflectam asupra valorilor noastre si chiar sa luam noi insine actiuni altruiste. Dar lista noastra de eroi de prim rang reflecta, de asemenea, inchinarea unica americana a individualismului si a autosuficientei. Virtuti ca acestea sunt utile atunci cand esti blocat intr-o mentalitate de cult sau cand esti singurul care poate salva o viata – si pot fi, de asemenea, contraproductive in fata cataclismului global.
Cu toate acestea, chiar si intr-o natiune cufundata in crezul de incredere al lui Ralph Waldo Emerson, eroismul colectiv a fredonat de mult timp sub suprafata. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, milioane de oameni au cultivat gradini ale victoriei, astfel incat rezervele de hrana ale tarii sa poata merge catre trupe. In timpul pandemiei de gripa din 1918, campaniile pe scara larga de purtare a mastilor au salvat probabil mii de vieti. Si in timpul erei drepturilor civile, mii de americani de culoare au refuzat sa circule cu autobuzele urbane segregate – un stand care a contribuit in cele din urma la adoptarea Legii drepturilor civile din 1964.
Victorii comune ca acestea „survin dintr-o nevoie sociala presanta care necesita un efort de echipa”, spune psihologul Scott Allison de la Universitatea din Richmond, autorul cartii Heroic Leadership. „Acest colectiv mare poate trece prin etapele calatoriei eroului la fel ca un individ, incepand cu trecerea intr-o lume periculoasa, nefamiliara, intalnirile cu obstacole si inamici, transformarea si in cele din urma triumful.”
In cel mai bun scenariu, eroismul colectiv poate chiar elimina nevoia de sacrificii eroice individuale. In tarile in care majoritatea oamenilor au facut schimbari de comportament la scara mica pentru a tine COVID-19 la distanta, medicii eroici nu au fost nevoiti sa navigheze in sectiile de pacienti debordante fara suficient echipament de protectie.

Cand obisnuitul naste extraordinar
Caracteristica eroismului colectiv este ca este alcatuit in mare parte din acte de zi cu zi, obisnuite – imbracarea unei masca, participarea la un protest, mersul pe jos la serviciu in loc sa ia autobuzul.
Prin ele insele, astfel de acte sunt usor de respins ca nesemnificative. Efectuate izolat, probabil ar fi nesemnificative. Pentru a reusi, un efort eroic colectiv trebuie construit ca o piramida de acrobat: fiecare actor trebuie sa aiba incredere ca altii se vor alatura pentru a sustine greutatea structurii. Studiile de la Universitatea din Surrey arata ca, pentru a fi inspirati la actiunea colectiva, trebuie mai intai sa avem o credinta de baza sau sa speram ca o schimbare sociala larga este posibila. Fara o astfel de speranta, oamenii isi exprima mai putina dorinta de a se angaja in miscari sociale.
Americanii de toate mediile isi expun acum riscul de a fi arestati pentru a sprijini cauza justitiei rasiale, demonstrandu-si increderea de baza ca actele multiplicate pot muta acul. Acest lucru arata ca acesti protestatari „sunt dispusi sa suporte o parte din riscuri”, spune Zeno Franco, psiholog si expert in eroism la Colegiul Medical din Wisconsin. „Nu doar stam acasa si ne simtim prost pentru o comunitate, ci recunoastem ca puterea ne apartine ca indivizi atunci cand actionam la unison.”

Resurse anti-rasiste din Greater Good

Articole, podcasturi si alte resurse care ne exploreaza potentialul de a reduce prejudecatile in societate si in noi insine
Cititi-l acum
Exista adesea un nucleu puternic al acestui tip de actiune cooperativa sub ceea ce cultura noastra stila eroism individual. Multe figuri pe care le consideram mai mari decat viata au fost mai interesate sa promoveze eroismul colectiv decat sa devina ei insisi eroi. Martin Luther King, Susan B. Anthony si Cesar Chavez sunt acum imortalizati ca statui, dar nimeni nu ar fi putut realiza ceea ce au facut fara contributiile mici, zilnice, a mii de sustinatori nenumiti.
„Aproape toti eroii miscarii sociale”, spune Franco, „sunt doar fata vizibila a unei forme mult, mult mai mari si mai complexe de vitejie de grup”. Principala sarcina a lui Chavez, subliniaza el, a fost sa-i mentina pe oameni concentrati pe actiunea colectiva, astfel incat sa poata conduce conversatia nationala despre drepturile lucratorilor. In calitate de lider, era priceput sa comunice cu grupuri de oameni, convingandu-i sa urmeze un curs de actiune care sa beneficieze de toti cei implicati.
Allison este de acord. „Linia dintre eroismul individual si eroismul colectiv este neclara, pentru ca niciunul dintre noi nu face niciodata calatoria eroului singur.”

Cum sa inspirati eroismul colectiv

In societatile care pretuiesc autodeterminarea, motivarea oamenilor la actiuni eroice colective poate fi o lupta mai grea decat este in culturile care ridica unitatea si interdependenta.
Cu toate acestea, noi cercetari ofera cateva puncte de intrare promitatoare. Un experiment de joc online sugereaza ca colaborarea pentru realizarea unui bine comun inspira in mod activ mai mult o astfel de colaborare.
Intr-un studiu al Universitatii Tehnice din Berlin, cercetatorii au inregistrat cat de des jucatorii foloseau caracteristicile jocului cooperativ, cum ar fi imbunatatirea resurselor altor jucatori si verificarea progresului grupului. S-a dovedit ca jucatorii care au folosit aceste caracteristici mai mult si-au exprimat o dorinta mai mare de a sprijini binele comun. Acesta poate fi rezultatul unui ciclu virtuos: participarea la o actiune colectiva – indiferent daca implica ai ajuta pe altii, proteste sau angajarea de a purta o masca – te face sa te simti bine cu privire la contributia ta, iar aceasta graba te motiveaza sa contribui mai mult in viitor.
Alte modalitati de a stimula mentalitatea de grup implica valorificarea laturii noastre conformiste pentru un efect util. Simularile de la Universitatea din Tennessee arata ca sanctionarea free riders determina grupurile sa adopte norme sociale de cooperare – o perspectiva care ar putea conduce la acceptarea unor norme precum purtarea universala a mastilor sau a vorbi cu putere atunci cand altii se confrunta cu abuzuri. Atunci cand exista penalitati pentru nerecuperare, cum ar fi amenzi sau ostracism social, actiunea concentrata pe colectiv incepe sa para mult mai atragatoare.
Pregatirea pentru eroismul colectiv necesita, de asemenea, largirea cercului care defineste cine conteaza pentru tine si ale carui bucurii si necazuri le impartasesti. O parte din ceea ce a mentinut rasismul institutional este un esec de secole in empatie: oamenii au refuzat sau au fost prost echipati sa inteleaga intreaga amploare a discriminarii rasiale.
De la uciderea lui George Floyd, milioane de oameni au impartasit durerea comunitatii negre, acceptand-o ca pe o durere care trebuie simtita de toti. Acest tip de durere, observa Franco, „se creeaza o forma de deznadejde colectiva si, in cele din urma, la sentimentul ca singura cale de iesire este lupta”. Acest lucru motiveaza o gama larga de oameni sa isi uneasca fortele si alimenteaza dorinta pentru mai multe pozitii colective.
„Imperativul moral aici nu este un imperativ individual”, spune Franco. „Am uitat in ultimii 30 de ani cata putere colectiva avem. Daca ne asumam riscuri in mod colectiv, este posibil un rezultat diferit. Si asta este, in cele din urma, ceea ce fac eroii – ei ne ajuta sa ne imaginam un viitor mai just.”