Ne uitam mult la televizor zilele astea. Datorita unei furtuni perfecte de boli, dezastre naturale si tulburari politice, cei mai multi nord-americani sunt taiati de placerile simple precum o cina de sambata seara si un film la teatru. In multe locuri, nici macar nu este sigur sa ai prieteni la bautura in camera ta de zi. Asadar, conform datelor de la Comcast si de la furnizorii de divertisment online, oamenii se uita acum la fel de mult la televizor in timpul saptamanii, precum se uitau candva doar in weekend. Timpul petrecut pe serviciile de streaming s-a dublat.
Noi, cei de la Greater Good Science Center, nu va vom spune sa va uitati mai putin la televizor, pentru ca suntem in aceeasi barca cu tine. Si am descoperit o multime de filme care ne pot indeparta de necazurile noastre pentru cateva ore, precum si filme care pot ajuta sa faca viata de acasa mai semnificativa. Iata 10 filme vizionate de personalul si scriitorii nostri, care speram ca va vor face sa va simtiti mai bine in privinta situatiei noastre si, poate, chiar sa va ofere cateva lectii despre cum sa navigati in aceasta perioada dificila.
Un film care ne va ajuta sa fim excelenti unul fata de celalalt: Bill si Ted Face the Music
Dincolo de gluma lui tata, prostiile uluitoare, Bill si Ted Face the Music transmite cu curaj teme de responsabilitate personala si incluziune sociala, sustinand motto-ul sau atemporal : „Fiti excelenti unul cu celalalt.”
Reclama
X
Bill S. Preston (interpretat de Alex Winter) si Theodore Logan (Keanu Reeves), batrani batrani, lenesii din San Dimas, cu ajutorul eroic si prostesc de la fiicele lor asemanatoare, hipster, Thea si Billie, trebuie sa salveze universul scriind melodia care va „ uneste lumea.” Printr-o serie de calatorii ilogice in timp care ii arunca in fata unor versiuni din ce in ce mai absurde ale viitorului lor, Bill si Ted descopera beneficiile de-a lungul vietii ale alegerilor oneste si virtuoase. In acelasi timp, Thea si Billie zboara prin timp, fermecand genii muzicali sa se alature trupei de rezerva. Pe parcurs, filmul normalizeaza o gramada de eforturi prosociale, cum ar fi terapia de cuplu, scuze sincere, intampinandu-l pe asasinul robot rau care se intampla sa fie, de asemenea, incomod din punct de vedere social, si impaca cu seriozitate ranchiunea cu Moartea.
Este un film prostesc, dar si lipsit de instructiv: pentru ca omenirea sa prospere, este important sa spui „Imi pare rau”, „Multumesc” si „Te iubesc” si, acolo unde este posibil, sa cantam muzica impreuna! – Emiliana Simon-Thomas
Un film care te va invata sa nu judeci o carte dupa coperta ei: Cuties
Cuties, de regizorul francez Maimouna Doucoure, este unul dintre cele mai controversate filme noi ale anului.
Amy este o copila de unsprezece ani, imigranta musulmana, care locuieste la Paris cu mama si fratii ei. Gasirea unei modalitati de a se potrivi la scoala nu este usor pentru Amy – iar viata ei este si mai complicata de faptul ca tatal ei isi ia o a doua sotie si o va muta cu familia dupa nunta.
Viata lui Amy incepe sa se schimbe cand Amy o vede pe Angie, o alta preadolescenta, in spalatoria cladirii sale. Angie are haine mai cool, precum si miscari de dans pe care Amy nu s-ar gandi niciodata sa le aiba. Cand Angie se apleca peste masa de calcat pentru a-si indrepta parul lung si intunecat, o vedem pe Amy lupta cu textura propriului par. Ea foloseste un fier de calcat pentru a incerca sa-l aplatizeze – si astfel isi arde un petic de pe cap.
Angie si prietenele ei rautacioase o iau pe Amy, la inceput folosind-o pentru a le filma dansand. Dar nu dureaza mult pana cand Amy trece de la incercarea stangace de a fi ca celelalte fete la realizarea ca este o dansatoare talentata. Atunci incep necazurile, cand Amy descopera ca miscarile sexy atrag atentia online si off.
Cuties a fost controversata inainte de a fi lansat in septembrie, deoarece echipa de marketing de la Netflix a ales sa foloseasca imagini sexualizate ale fetelor tinere pentru a-i face publicitate. Criticii online (care nu vazusera inca filmul) au alungat-o pe Doucoure de pe retelele de socializare, acuzand-o ca este o pedofila care a creat un film care sexualizeaza fetitele. NU asta este Cuties, deloc. In schimb, este o poveste perspicace despre cum este sa fii o fata tanara care traieste in epoca tuturor mass-media, tot timpul. – Andrea King Collier
Un film despre cum ne ajutam unii pe altii sa purtam poverile: Alee
Protagonistul filmului discret Driveways are opt ani. Cody pleaca intr-o calatorie cu mama lui, Kathy, pentru a impacheta casa matusii sale recent decedate, April. Este clar de la inceput ca nu va fi usor. Nu pot deschide complet usa din fata pentru ca casa lui April este periculos de aglomerata. Intrebarile lui Cody despre matusa lui o fac pe Kathy sa reflecteze la cat de multe nu stia despre sora ei mai mare. „Era inteligenta, tacuta. Eu eram cel salbatic”, isi aminteste Kathy despre amintirile din copilarie din aprilie.
Desi copiii din cartier vin pe la casa sa se prezinte, Cody nu este interesat sa se joace cu ei. La fel ca matusa lui, Cody este livresc si introvertit. In mod neasteptat, este atras de vecinul sau mai mare, Del, un veteran de razboi si vaduv, care locuieste singur in casa de peste drum. In ciuda unui inceput putin dificil, relatia lor creste din cauza unor mici gesturi de bunatate. Pe parcursul momentelor comune din viata de zi cu zi — tunderea gazonului, mancarea floricelelor, vizionarea Roata Norocului, vizitarea bibliotecii — Cody si Del devin tovarasi de incredere. Curiozitatea lui Cody fata de regretata sotie a lui Del, Vera, il ajuta sa examineze cu tandrete si sa exprime ce a insemnat prezenta Verei in viata lui si cum l-a afectat absenta ei.
Driveways studiaza modul in care invatarea sa faca fata pierderii relatiilor poate ajuta la crearea unora noi, semnificative. Deoarece implinirea acestei nevoi psihologice esentiale este atat de puternica, aceste legaturi se pot crea intre oameni care sunt aparent foarte diferiti unul de celalalt. Toata lumea trebuie sa poarte ceva greu, din timp si din timp, iar Driveways evidentiaza modul in care sprijinirea unul pe celalalt ne poate usura poverile. – Maryam Abdullah
Un film care va va inspira sa ramaneti in joc: Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga
Aceasta comedie muzicala ii urmareste pe cei mai buni prieteni Lars Erickssong (Will Ferrell) si Sigrit Ericksdottir (Rachel McAdams) in timp ce concureaza la Eurovision Concurs de cantece.
Daca nu esti familiarizat cu Eurovision, practic este vorba despre Olimpiada pentru muzica: membrii Uniunii Europene de Radiodifuziune trimit fiecare echipe nationale sa concureze pentru a lua acasa titlul de cei mai buni interpreti din Europa. Islanda nu a castigat niciodata, dar Lars si Sigrit persista impotriva sanselor, dovedindu-se a fi luptatori chiar si in fata batjocurii si a prejudecatilor.
Este la fel de probabil sa izbucnim in ras de referintele repetate ale filmului la folclorul Islandei despre spiridusi (nu subestimati caracterul letal al acestora), precum si sa varsam lacrimi vazandu-ne pe Lars si Sigrit depasind asteptarile in cadrul concursului si sa demonstram ca Islanda inradacinata poate mai mult. decat sa tina cont de greii concursului.
In cele din urma, Fire Saga este despre a crede in propria capacitate de a-ti indeplini visele. Poate ca suna groaznic de taiat prajituri – nu avem un milion de filme inspirationale pentru cei defavorizati
– dar acesta reuseste sa reuseasca cu o comedie uimitoare, melodii captivante si spectacole sincere. – Zaid Jilani
Un film care te va inspira sa protejezi Constitutia: The Fight
The Black Panther apara Wakanda si Batman protejeaza Gotham City, dar care apara Constitutia SUA
Exista multi protectori ai libertatilor noastre civile, iar The Fight evidentiaza unul dintre ei: Uniunea Americana pentru Libertati Civile (ACLU).
Documentarul se concentreaza pe un segment din munca de un secol a ACLU de aparare a drepturilor civile, concentrandu-se pe cazurile judecate in timpul administratiei Trump. Daca vibraniul este ceea ce face ca Wakanda sa fie speciala, am putea considera, de asemenea, protectiile egalitatii in drepturi din Constitutia SUA si legile aferente drept unul dintre lucrurile care fac SUA speciale. Prin scene vii si relatari personale, The Fight pune intrebarea in psihicul spectatorului: Are guvernul SUA dreptul de a bloca protectia egala in temeiul legii pentru unele grupuri, pentru ca considera ca este lucrul corect de facut
Eroicii avocati ACLU prezentati in documentar (Lee Gelernt, Brigitte Amiri, Dale Ho, Josh Block si Chase Strangio), au un raspuns foarte clar la aceasta intrebare si lucreaza cu mare sacrificiu pentru a apara drepturile clientilor lor. Acesti clienti includ parinti imigranti retinuti, separati brusc si clandestin de copiii lor, precum si un subofiter transgender cu 11 ani in armata americana, care se teme ca nu va mai putea sa-si serveasca tara. Vei rade, s-ar putea sa plangi, dar sper ca vei fi inspirat sa-ti faci si partea ta de aparator al libertatilor civile, prin vot. – Shanna Brewton-Tiayon
Un film care te va face sa te gandesti: Ma gandesc la sfarsitul lucrurilor
Cand am ajuns la sfarsitul piesei I’m Thinking of Ending Things de Charlie Kaufman, a trebuit sa ma intreb: despre ce naiba era asta
Dupa ce l-am vizionat a doua oara, am ajuns sa inteleg cateva lucruri despre acest frumos, tulburator, film complex, melancolic.
Pentru inceput, nu cred ca este un spoiler sa dezvalui ca filmul este un studiu de caracter si ca are loc in intregime in interiorul acelei minti dureroase de singuratate. Dar despre ce este povestea
In opinia mea, Ma gandesc la sfarsitul lucrurilor este intr-adevar despre bunatate, dar ceea ce face ca aceasta poveste sa fie o tragedie este ca bunatatea ramane nevazuta si neapreciata de altii.
La un moment dat, iubita lui (Jessie Buckley) il lauda pe Jake (Jesse Plemons) pentru ca a avut grija de mama lui pe moarte. „Ma bucur sa te aud spunand asta”, spune el. „Asta ma face sa ma simt mai bine. Uneori, simte ca nimeni nu vede lucrurile bune pe care le faci. Doar esti singur.” Ea ii sopteste: „Imi dau seama”.
Cu toate acestea, aceasta iubita minunata nu exista in afara capului sau, iar tragedia este ca Jake trebuia sa inventeze pe cineva pentru a-i vedea bunatatea foarte reala. Ea poarta diverse nume Lucy, Louisa, Lucia si Ames; ea este uneori fizician, alteori pictor; odata poet, iar critic de film. Cand parintii in varsta ai lui Jake au nevoie sa le recunoasca durerea, ea devine gerontolog.
De-a lungul tuturor acestor metamorfoze, ea ramane inteligenta, intemeiata si amuzanta. Ea nu este un pres sau o fata de vis maniac, asa cum ne-am putea astepta de la zeci de ani de filme de la Hollywood. Ea este ceva nou in cinema: femeia imaginara care este mai inteleapta si mai reala decat umbra unui barbat care o imagineaza. Ea devine ceea ce Jake ar fi putut fi, daca ar fi fost mai norocos. Filmul m-a lasat sa ma intreb ce bunatate s-ar putea sa-mi lipseasca, la oamenii pe care ii intalnesc. Mi-ar putea lipsi si mie multe rele; Ma gandesc la sfarsitul lucrurilor nu se sfieste de cat de mult il doare pe Jake invizibilitatea sociala. Nu este un om rau, dar este unul stricat.
Pana la sfarsit, il putem vedea intreg, bun si rau. Este confuz, acel amestec karmic, pentru ca ne place sa vedem eroi si raufacatori clari in povestile noastre. Cand nu o vedem, incepem sa ne vedem pe noi insine, bine si rau. – Jeremy Adam Smith
Un film care te ajuta sa vezi cei buni in necaz: John Lewis: Good Trouble
John Lewis: Good Trouble povesteste viata icoanei si a congresmanului pentru drepturile civile, care a fost celebru batut si inchis in cautarea lui pentru justitie rasiala. Ceea ce face acest film mai mult decat o simpla lectie despre miscarea pentru drepturile civile este modul in care surprinde personalitatea si spiritul remarcabile ale lui John Lewis. O scena puternica il arata pe Lewis povestind participarea sa la primul sit-in de la tejgheaua de pranz al Woolworth’s din Nashville, care, la acea vreme, nu servea afro-americani. Vizionarea modului in care el si alti protestatari au fost tratati cu ura si violenta ne face greu de imaginat cum ar fi putut acest tanar, cu atata pasiune pentru cauza sa, sa-si pastreze dragostea in inima.
Din fericire, nu il primim doar pe John Lewis sfantul, ci si simtim un gust din umorul, jucausul si smerenia lui. Exista scene minunate in care danseaza in jurul personalului sau din Congres sau navigheaza in statutul sau de star rock cu umor care incalzeste inima. Chiar si cei care nu erau de acord cu el din punct de vedere politic nu s-au putut abtine sa nu-l admire. Filmul il umanizeaza pe John Lewis, care a murit in iulie a acestui an, in timp ce ilustreaza angajamentul sau neclintit de a avea „necazuri bune”, asa cum ii placea sa spuna. Filmul este atat o marturie a ceea ce poate face o persoana devotata pentru a vindeca lumea, cat si un apel pentru noi toti sa ne facem partea. – Jill Suttie
Un film care sa te ajute sa te simti mai bine in ceea ce priveste cresterea stangace: Regele Staten Island
Regele Staten Island (lansat digital in iunie 2020) este povestea tragica, semi-autobiografica a comedianului Pete Davidson. Davidson il interpreteaza pe Scott, un somer in varsta de 24 de ani, cu probleme de sanatate mintala, care locuieste in casa mamei sale. La fel ca Davidson, Scott si-a pierdut tatal pompier la o varsta frageda si nu si-a revenit niciodata din pierdere.
Scott isi petrece zilele pe canapea privind pe SpongeBob, jucand jocuri video in subsolul prietenului sau si exersand arta tatuajului pe corpul prietenilor sai. Cand mama lui Scott (interpretata de Marisa Tomei) incepe sa se intalneasca – cu un alt pompier (interpretat de Bill Burr) – il preseaza pe Scott sa plece. Neavand unde sa mearga, Scott ajunge la statia de pompieri, schimband slujbe ciudate cu un loc de cazare, ceea ce declanseaza o confruntare cu trauma din copilarie.
Alerta de spoiler—Scott creste din experienta, dar cresterea este incomoda si uneori grosolana. Filmele precum Regele Staten Island ne ajuta sa dezvoltam aprecierea pentru lipsa de gratie si ne motiveaza sa gasim amuzant in durere. – Yael Schonbrun
Un film despre porumbei care va inspira uimire: The Pigeon Kings
The Pigeon Kings spune povestea unei subculturi de barbati de culoare si latino din zona South Central Los Angeles care cresc, cresc si concureaza porumbei. Dar nu orice porumbei. Acestia sunt porumbei ruloi de la Birmingham, cunoscuti pentru fapte acrobatice, cum ar fi sa efectueze mai multe capriole la unison, in timp ce se indreapta spre pamant cu viteza mare.
Documentarul se deschide cu o scena cu barbati care stau in jur, cu capetele intoarse spre cer, complet captivati de acrobatia in aer si de frumusetea pasarilor. Incantarea de a urmari pasarile zburand este depasita doar de proprietarul pasarilor, care obtine un punctaj mare pentru performanta pasarilor sale. Filmul este bucuria masculina neagra si maro la maxim.
Documentarul le evidentiaza angajamentul, maiestria si simtul comunitatii ca columbofili urbani. Cu toate acestea, complexitatile si provocarile experientei masculului negru nu sunt uitate, servind drept fundal pentru aceasta poveste de dragoste a porumbeilor.
Daca vrei sa fii amuzat, captivat si inspirat, acesta ar putea fi documentarul pentru tine. – Shanna Brewton-Tiayon
Un film care te ajuta sa rezolvi diferentele: Purple Mountains
Snowboarderul profesionist Jeremy Jones vrea sa salveze planeta si cu greu il poti invinovati.
„Gandul de a nu avea iarna asa cum o stim noi imi frange inima”, spune el in timpul unei marturii legislative in documentarul Purple Mountains, care urmareste incercarea lui de a avea conversatii cu alti pasionati de aer liber care nu sunt la fel de sustinatori ai reformelor care vizeaza combaterea schimbarea climei.
Unii oameni sunt mai receptivi la conversatie decat altii. „Oameni ca tine pot schia si se pot juca pe zapada in timp ce toti ne luam fundul”, ii spune un mesaj vocal. „De aceea, organizatia ta nu va aparea peste douazeci de ani.”
Altii, insa, sunt cel putin dispusi sa stea cu el si sa-l asculte. „Nu ma indoiesc ca clima se schimba. Este o idee deloc”, admite Danny Kough, un miner de roci care il insoteste pe Jones intr-o calatorie in aer liber. Purple Mountains ne arata ca, chiar si intr-o America care este la fel de polarizata ca si astazi, un dialog constructiv este uneori posibil. – Zaid Jilani
