Creierul etic ar putea fi unul dintre cele mai valoroase produse secundare ale Consiliului Presedintelui pentru Bioetica, organismul consultativ creat de presedintele Bush in 2001 pentru a explora intrebarile etice ridicate de progresele biotehnologiei. Consiliul nu a avut nici un rol oficial in scrierea sau publicarea cartii, dar autorul sau, neurostiinta Michael Gazzaniga, este unul dintre membrii initiali ai consiliului; experientele sale la consiliu par sa-l fi lasat tulburat si uneori frustrat. El scrie despre colegi ale caror opinii „pareau sa nu aiba nimic de-a face cu bioetica, cu atat mai putin cu stiinta” si a vazut „cum frica de stiinta poate inabusi mai degraba decat sa stimuleze cercetarile ulterioare, atunci cand oamenii cred ca descoperirile stiintifice vor duce la practici care sunt considerate ‘ne-etic.'”
Creierul Etic este incercarea lui Gazzaniga de a oferi o abordare mai rationala a chestiunilor de bioetica. El se bazeaza pe cele mai recente descoperiri din neurostiinta pentru a-si informa deliberarile atente cu privire la probleme, de la cercetarea celulelor stem la eutanasie pana la etica dezvoltarii „drogurilor inteligente” care ar putea stimula inteligenta utilizatorilor. Scriind cartea, el spune ca a invatat cat de dificil poate fi sa stergi partinirile personale din propria analiza etica. Dar el transforma acea dilema intr-unul dintre marile atuuri ale cartii, examinand bazele neurologice ale instinctelor noastre etice „intestinale” – si chiar luand in considerare posibilitatea unui sistem universal de etica care este conectat in creierul nostru.
Gazzaniga arata clar inca de la inceputul cartii sale ca el este un neurostiinta, nu un etician si ca nu exista raspunsuri simple la niciuna dintre intrebarile pe care le considera. Puterea cartii sale consta in prezentarea clara si lizibila a faptelor stiintifice care se refera la aceste intrebari bioetice. Capitolul sau despre imbunatatirea creierului prin „droguri inteligente”, de exemplu, arunca lumina asupra bazei neurologice a inteligentei si a relatiei dintre gene si mediu. Gazzaniga concluzioneaza ca factorii care contribuie la inteligenta sunt atat de complexi, iar definitiile termenului „inteligent” atat de relativ, incat aceste droguri nu sunt mai ofensatoare din punct de vedere etic decat alcoolul sau Prozacul si, prin urmare, nu justifica sa fie retinute publicului.
Reclama
X
Cu toate acestea, in aceasta si in celelalte dileme etice pe care le considera, Gazzaniga pare sa recunoasca faptul ca oamenii rezonabili pot examina acelasi set de fapte si pot ajunge la concluzii diferite. Scopul de baza al cartii sale nu este de a promova un anumit set de initiative stiintifice, ci de a arata modul in care cunoasterea descoperirilor stiintifice poate – si trebuie – sa fie aplicata deciziilor etice importante. Se poate doar spera ca mesajul lui Gazzaniga va rezona cu colegii sai din consiliul de bioetica – si cu alti membri ai administratiei Bush.
