Ani de zile, in fiecare dimineata la cinci dimineata, soacra mea, Rena Canipe, se tara din pat si isi trezea sotul Clyde. Purtand treninguri, se urcau in vechiul lor autobuz Volkswagen si se indreptau catre mall-ul de langa casa lor din Lake Park, Florida. Acolo se intalneau cu un manager de magazin alimentar care ii astepta cu mancare de o zi, gata pentru gunoi. Rena il convinsese pe acest manager ca mancarea ar putea fi folosita mult mai bine, hranind inchisi care aveau dificultati sa ajunga la magazin.
Daca ai urmarit-o pe Rena in actiune de zeci de ani, la fel ca si mine, iti dai seama ca a ajutat mii de oameni – nu doar prin livrarea de mancare, ci prin munca ei cu Girl Scouts, la biserica si, de asemenea, prin cunostinte. Cu toate acestea, in cei 35 de ani in care o cunosc, ea nu a discutat niciodata despre eforturile ei cu mine. Ea a slujit in tacere. „Nu am facut nimic important in viata mea”, mi-a spus odata Rena.
© Imagezoo/Images.com/Corbis
Ce facem din aceasta afirmatie
Este acesta produsul unei stime de sine slabe
Este aceasta modestie – sau mai rau, falsa modestie
Este Rena doar o persoana buna si altruista
Cum interpretam viata acestei femei si contributiile ei la o viata mai buna pentru altii
In lupta cu aceste intrebari, vedem cateva dintre numeroasele paradoxuri ale umilintei.
Publicitate
X
Majoritatea oamenilor considera umilinta ca pe o forta psihologica personala. Dar, conform cercetarilor, smerenia nu este la fel de apreciata la toti oamenii. Oamenii spun ca pretuiesc cel mai mult smerenia in randul cautatorilor de religie; aceiasi oameni nu pretuiesc la fel de mult smerenia atunci cand aceasta se arata intr-un partener apropiat sau un prieten apropiat. Si studiile arata ca americanii accepta cel mai putin smerenia liderilor, dar chiar si aici par divizati. Unii oameni chestionati spun ca doresc ca liderii lor sa aiba incredere deschisa, la limita arogantei; altii spun ca prefera ca liderii lor sa aiba o smerenie aproape sfanta.
Deci, smerenia este o virtute
Ei bine, depinde de cine intrebi.
Intr-o perioada in care tot mai multi oameni par sa fie motivati de drepturi si narcisism – si chiar par sa admire acele calitati ale altora – avem nevoie de un antidot la problemele sociale care vin odata cu izolarea si aroganta.
Avem nevoie de smerenie, dar cum o putem cultiva
Un numar tot mai mare de cercetari despre umilinta ar putea sa ne ajute sa fim mai umili – dar sugereaza, de asemenea, ca exista limite in ceea ce stiinta ne poate spune despre umilinta.
Oamenii de stiinta nu au incredere in auto-raportarea umilintei – din motive intemeiate. Vrei sa cumperi o carte intitulata Cum am atins umilinta perfecta
Ah, acolo este problema. Daca un barbat iti spune cat de umil este, probabil ca i-ai lua parerea cu un sambure de sare. Pe de alta parte, s-ar putea sa dea o autoevaluare directa si sincera.
Wade Rowatt si colegii sai cercetatori de la Universitatea Baylor au adoptat o abordare diferita in studiul lor asupra umilintei. Cercetatorii au comparat perceptiile oamenilor despre ei insisi cu perceptiile lor despre ceilalti, presupunand ca majoritatea oamenilor ar prezenta o partinire de autoservire. Participantii la studiu ai lui Rowatt, studenti de la Baylor (o universitate baptista), au estimat gradul in care ei si altii au urmat cele Zece Porunci. Majoritatea studentilor credeau ca au urmat poruncile mai bine decat alti studenti Baylor. Dar cu cat se vedeau mai putin mai buni decat ceilalti, cu atat ratingul lor de umilinta este mai mare pe scara lui Rowatt.
Dar au fost neaparat mai umili
Poate ca unii oameni au respectat de fapt poruncile mai bine decat altii, parand sa indice o smerenie scazuta atunci cand tocmai isi raportau cu exactitate comportamentul. Din nou, vedem cat de greu este sa identifici smerenia.
Poate ca smerenia apare cel mai adesea ca un serviciu altruist in favoarea altora. Fostul Arhiepiscop de Canterbury William Temple a spus odata: „Umilinta nu inseamna sa te gandesti mai putin la tine decat la alti oameni si nici nu inseamna sa ai o parere slaba despre propriile tale daruri. Inseamna libertate de a te gandi deloc la tine.” Poate ca adevarata smerenie implica o absenta a arogantei, mandriei si a dreptului narcisic. Incorporeaza onestitatea cu sine si onestitatea sensibila cu ceilalti (fara presupunerea de a oferi altora feedback nedorit sau inutil, desi sincer). Ca virtute, poate realiza lucruri mari, pentru indivizi si societate in ansamblu.
Rena Canipe ar fi cu adevarat jenata daca ar sti ca scriu despre ea. Ea nu si-a petrecut o viata intreaga ajutandu-i pe ceilalti din cauza unui sentiment de stima de sine slaba. Ea stie ca a ajutat oamenii, dar nu si-a pierdut timpul gandindu-se la importanta de sine sau incercand sa-i manipuleze pe altii pentru a o admira. Este modesta, dar nu transmite o falsa modestie. Ea vede realizarile ei ca fiind importante – in special pentru oamenii ale caror nevoi erau satisfacute – dar nu importante in marea schema a lucrurilor. Aceasta este esenta smereniei. Stiinta poate incerca sa o descrie – si poate esueaza, de cele mai multe ori – dar numai o persoana ca Rena o poate practica si intruchipa. Cel mai bine putem invata din exemplul ei.
