Multi dintre noi am trait momente incomode, in care nu intelegem o anumita situatie sociala si ne punem piciorul in gura. Desi aceste fals-pasuri sociale sunt cu siguranta neplacute, ele nu afecteaza neaparat relatiile noastre sociale prea mult.
Insa pentru unii oameni, stangacia poate fi un mod de viata, punctat de experiente regulate de neintelegeri dureroase care duc la excluziunea sociala. Acest lucru nu numai ca ii doare, dar poate fi greu pentru colegii si cei dragi.
Pentru cei care sufera de stanjenie – sau cunosc pe cineva care o sufera – nu cautati mai departe decat cartea recent publicata a psihologului Ty Tashiro, Awkward: The Science of Why We’re Socially Awkward and Why That’s Awesome. In cartea sa, Tashiro explica unele dintre neurostiinta din spatele modului in care oamenii stanjeniti vad lumea si de ce au tendinta de a pierde indicii sociale importante. Cartea sa nu numai ca ofera indrumari despre cum sa gestionezi stanjenirea, dar indica si punctele forte specifice ale oamenilor incomozi.
In interiorul creierului incomod
Publicitate
X
Potrivit lui Tashiro, oamenii incomozi au tendinta de a vedea lucrurile diferit, atragand atentia asupra partilor din lumea lor perceptiva pe care altii tind sa priveasca dincolo. Aceasta inseamna ca s-ar putea sa petreaca ore intregi studiind cu atentie fisele de specificatii pentru computerul lor, dar sa rateze indiciile subtile – cum ar fi batai cu picioarele sau incrucisarea bratelor – care ii fac sa stie ca cineva este plictisit sau nerabdator.
Motivele acestei diferente se afla in creier. Cercetarile in neurostiinta sugereaza ca persoanele incomode – care sunt oarecum asemanatoare cu persoanele cu „autism de inalta functionare” sau cu sindromul Asperger – au mai putina activitate in „creierul social” si necesita un efort cognitiv suplimentar atunci cand interpreteaza indicii sociale. Acest lucru nu este doar dificil si obositor pentru ei; poate provoca, de asemenea, anxietate, motiv pentru care persoanele incomode aleg uneori sa se retraga complet de la contactul social.
In mod clar, aceasta este o problema, avand in vedere importanta contactului social intr-o viata fericita si sanatoasa. Dar Tashiro are idei despre cum oamenii incomozi se pot simti mai in largul lor in situatii sociale, inclusiv cultivarea curiozitatii si ingrijorarea mai putin despre a fi inteligenti.
„Cand iti arati interesul real pentru ceea ce au de spus altii, mesajul mai profund pe care il trimiti este ca esti investit in bunastarea lor”, scrie el. Chiar si persoanele incomode pot invata sa nu mai vorbeasca si sa puna intrebari pentru a continua conversatia, sugereaza el.
In plus, el sugereaza ca oamenii incomozi pot fi invatati sa acorde atentie indiciilor sociale, cum ar fi contactul vizual in timpul conversatiilor, si sa nu intrerupa atunci cand altcineva vorbeste. Si, recunoasterea faptului ca faux-pas-urile sociale se intampla in viata si nu sunt sfarsitul lumii, poate ajuta, de asemenea, persoanele incomode din punct de vedere social sa treaca peste ele.
Cresterea unui copil incomoda
Tashiro ofera sfaturi utile parintilor copiilor incomozi. In timp ce copiii incomozi pot spune sau face in mod subconstient lucruri pe care altii le vor interpreta negativ – cum ar fi corectarea gramaticii oamenilor sau respectarea stricta a regulilor si rutinelor (care ii ajuta sa functioneze bine, dar pot fi perceputi ca inflexibili) – parintii pot actiona ca antrenori, ajutand pentru a indica copiilor comportamente care le vor usura interactiunile sociale.
„Parintii trebuie sa arate cu calm empatie fata de tendinta copiilor lor incomode de a deveni coplesiti de situatii sociale si sa gaseasca modalitati de a-si antrena copiii reticente cu privire la scenarii sociale care ii ajuta sa se adapteze perfect la situatiile sociale”, scrie el.
O modalitate este prin a-i invata pe copiii lor maniere incomode – asteptari sociale pentru imbracaminte, comportament si vorbire care poate sa nu fie evidente, dar care pot fi invatate si repetate. Tashiro mentioneaza, de asemenea, importanta de a ajuta copiii incomozi sa-si gaseasca pasiunile si sa se conecteze cu altii care au interese similare. Si, in timp ce preocuparea noastra moderna pentru retelele sociale poate fi o binefacere pentru copilul tocilar, el sugereaza sa incurajam copiii incomozi sa foloseasca retelele sociale mai mult pentru a stabili timp fata in fata cu prietenii decat pentru a scapa de intalnirile sociale.
Tashiro ofera cu amabilitate propria sa poveste despre a fi un copil incomoda pentru a ilustra modul in care a invatat sa se conecteze mai bine. O lectie deosebit de emotionanta a venit de la un partener de tenis din liceu – un copil oarecum tocilar, dar cu mult capital social – care a aratat o bunatate neobisnuita fata de el dupa o situatie jenanta cand nu a putut lovi o minge de tenis in timpul antrenamentului. Acest lucru l-a invatat pe Tashiro importanta de a manifesta bunatate, consideratie si loialitate insusi atunci cand formeaza prietenii.
„Daca am fost consecvent in ceea ce priveste mentinerea acestor atitudini prosociale, atunci am construit o perna pentru acele momente in care am gresit din greseala unele situatii sociale sau am gestionat gresit o asteptare in moduri care i-au jignit pe altii”, scrie el.
Avantajul de a fi ciudat
© Fotografie de Sidney Perry pe Unsplash
Desigur, a fi un copil tocilar sau adult nu este deloc rau. De fapt, Tashiro scrie despre modul in care o atentie in centrul atentiei poate ajuta oamenii incomozi sa dezvolte expertiza si sa gandeasca in afara cutiei. El indica exemple celebre de oameni incomozi din punct de vedere social – precum Steve Jobs sau Albert Einstein – ale caror interese obsesive au ajutat la alimentatia inovatiei si a noilor cunostinte.
„Desi persoanelor incomode le lipsesc informatii sociale importante care se incadreaza in afara deschiderii lor inguste, ceea ce vad este stralucit iluminat si acest lucru le ofera o perspectiva profunda si nuantata despre lucruri pe care nimeni altcineva nu isi face timp sa le observe”, scrie el.
Desi nu toti oamenii incomozi au daruri speciale, explica Tashiro, oamenii incomozi pot avea mai multe sanse sa exceleze la sarcini de rezolvare sistematica a problemelor, cum ar fi matematica sau stiinta; sa recunoasca tipare intr-un mediu vizual complex; si sa persiste in domeniile care ii intereseaza. Acest lucru sugereaza ca stangacia poate avea unele avantaje evolutive, ducand probabil la perspective sau descoperiri ingineresti care au ajutat grupurile sa supravietuiasca in timp.
Asadar, desi cartea sa este deosebit de instructiva pentru oamenii incomozi care isi negociaza lumea sociala, ea ne solicita si celorlalti sa avem o mai mare apreciere si empatie. Daca am ajunge cu totii cu mai multa intelegere fata de cei care lupta social – mai degraba decat judecata sau respingere – am beneficia de un cerc mai larg de prieteni si am crea o societate mai incluziva.
Dupa cum scrie Tashiro, „Cand oamenii incomozi isi asuma responsabilitatea de a munci din greu pentru a-si imbunatati capacitatea empatica, iar altii dau dovada de rabdare si incurajare, oamenii stangaci si fluenti din punct de vedere social pot gasi o conexiune emotionala neobisnuita.”
Fiind o persoana cu oameni incomozi din punct de vedere social in comunitatea mea de prieteni si familie, sunt inclinat sa fiu de acord.
