O jumătate de duzină de mame se uită la videoclipuri în care își îngrijesc copiii mici, înregistrate în casele lor cu o săptămână sau două înainte. Videoclipurile prezintă un montaj al fiecăreia dintre mămici cu copiii lor mici în momente calde. Coloana sonoră: piesa „You Are so Beautiful”.
„Acesta este cântecul”, le spune liderul grupului, „copiii tăi vă cântă”.

© Frank Ward

Scopul întâlnirilor este ca fiecare mamă să devină mai conștientă de atuurile ei în materie de mamă și să încerce să devină mai bune la obiceiurile care trebuie îmbunătățite. Așadar, în săptămânile următoare, ei vor vedea alte videoclipuri care arată modalități în care s-ar putea lupta cu îngrijirea — să fie prea intruzivi sau lipsiți, sau pur și simplu pierzând indicii de la copiii lor despre ceea ce au nevoie.
Reclama
X
Mamele studiază videoclipurile lor și ale copiilor lor mici și sunt instruite cum, de exemplu, să fie mai relaxate în a-și lăsa copiii să exploreze și să se joace sau să fie mai sensibile la momentul în care un copil de doi ani își dorește o îmbrățișare sau doar liniștirea de a sta în poală.
Asemenea lecții simple de mamă pot părea evidente, dar aici au un scop. Acest program, numit Cercul Securității, este tipic pentru multe dintre mame care sunt „la risc”: consumatori de alcool sau de droguri, depresive clinic sau singure și care trăiesc în sărăcie. Atunci când mamele au astfel de probleme, ele sunt mai predispuse să fie neîntrerupte cu copiii lor – exagerat de protectoare sau indiferente – în moduri care pot dăuna sentimentului de securitate al copilului lor. Copiii unor astfel de mame au mai multe șanse să crească cu dificultăți de a forma atașamente sigure, cea mai de bază cheie a conexiunii umane.
Dar dacă sunt prinse devreme, astfel de modele pot fi schimbate în bine. Mamele pot învăța să corecteze modurile în care își perturbă din neatenție bucla cu copiii lor mici sau să repare astfel de întreruperi atunci când apare. Această afirmație se bazează nu doar pe unul sau două studii, ci pe o meta-analiză a 70 de evaluări separate ale programelor care implică mii de părinți și copii mici, menite să îi ajute să se conecteze mai bine.
Verdictul a fost că programele au condus la o îmbunătățire puternică a abilităților părinților de a empatiza cu copiii lor mici; au devenit mai sensibili la indiciile care indicau că copiii lor aveau nevoie de mângâiere sau erau gata să iasă și să se joace singuri.
„Atunci când o intervenție are succes în creșterea sensibilității materne, această schimbare pare să fie însoțită de o schimbare pozitivă paralelă în securitatea atașamentului sugarului”, scriu autorii, cercetătorii de la Universitatea Leiden din Țările de Jos.
Cu alte cuvinte, părinții au devenit mai buni în a oferi copiilor lor o bază emoțională sigură. Cu cât acordul părinților s-a îmbunătățit, cu atât este mai mare sentimentul de siguranță al copiilor mici. Și, adaugă autorii, „intervențiile care implică tații par a fi semnificativ mai eficiente decât intervențiile care se concentrează numai pe mame”.
Cu siguranță, majoritatea mamelor sau taților nu au nevoie de un astfel de coaching. Dar vestea bună este că cele mai mari îmbunătățiri au fost observate chiar în familiile în care a fost nevoie cel mai mult de ajutor – de exemplu, cu mamele sărace adolescente necăsătorite, cele care erau deprimate clinic sau ambele.
În mod surprinzător, intervențiile nu trebuiau să fie atât de elaborate pentru a funcționa. Unele dintre cele mai puternice îmbunătățiri au fost găsite în doar cinci sesiuni de coaching – chiar și atunci când mamele pur și simplu au vizionat o casetă video de 15 minute și au primit un marsupiu Snuggli pe care îl puteau folosi pentru a-și ține copilul atașat de ele pe tot parcursul zilei. Și când antrenorii erau alte mame, studiile au arătat rezultate mai bune decât atunci când programele au folosit lucrători în domeniul sănătății mintale cu înaltă calificare.
Aceste programe încearcă să-i aducă pe copii pe calea neuronală corectă în acea fereastră timpurie de oportunitate, primii trei ani de viață, când creierul lor trece printr-o sculptură majoră a neuronilor. Succesul acestor programe arată cum unele gesturi aparent minore, cum ar fi ajutarea unui copil mic să se calmeze când plânge și consultarea cu ea pentru a vedea cum se simte, pot face un copil să se simtă hrănit și iubit. Și dacă copiii au un început în viață încurajator, capacitatea lor sporită de afecțiune și empatie va da roade într-o vârstă adultă iubitoare.