Sotul meu este un avocat de succes la o firma nationala de avocatura si lucreaza la cazuri de care se simte pasionat, in principal procese de delicte toxice si pentru protectia consumatorilor. Este cu siguranta un muncitor din greu si o persoana foarte inteligenta si talentata. Dar, asa cum va recunoaste cu usurinta, o mare parte din modul in care a ajuns acolo unde se afla are de-a face si cu norocul – sa fie la locul potrivit la momentul potrivit si sa se conecteze cu cineva care a crezut in el.
Aceasta cale aleatorie catre succes este subiectul unei noi carti, Success and Luck: Good Fortune and the Myth of Meritocracy, a economistului Robert Frank de la Universitatea Cornell. Desi noi, americanii, avem tendinta de a crede ca suntem stapanii propriului destin si ca munca grea da roade, avem doar partial dreptate: multi dintre noi reusesc la locul de munca si in viata si din cauza norocului.
Frank ofera o multime de exemple din propria sa viata pentru a ilustra modul in care norocul a facut diferenta. Aflam despre propriile sale doua experiente in apropierea mortii si despre cum, din noroc, a supravietuit, precum si despre cum intamplarile l-au pus in contact cu mama sa natala la 30 de ani. De asemenea, auzim de la multi educatori, inventatori, actori si oameni de afaceri care au gasit ideea sau oportunitatea potrivita prin intalniri sau evenimente accidentale care i-au propulsat pe calea lor actuala.
Publicitate
X
Toate acestea fac o lectura distractiva. Dar de ce este important pentru noi sa luam in considerare dincolo de faptul ca
Frank crede ca faptul ca nu vedem rolul pe care il joaca norocul in vietile noastre ne face mai putin simpatici fata de motivul pentru care altii esueaza si ne orbeste fata de dezavantajele lor.
In timp ce Visul American sugereaza ca tot ceea ce este nevoie este talent si perseverenta pentru a merge inainte, aceasta este o gandire falsa, spune Frank. Familia in care ne nastem (si chiar ordinea nasterii), oportunitatile disponibile in cartierul nostru, scolile pe care le frecventam si daca avem sau nu mentori adulti pozitivi – toate acestea fiind in afara controlului nostru individual – joaca, de asemenea, un rol important. Daca ignoram acest lucru – daca perpetuam mitul ca numai cei care merita reusesc – nu vom putea crea schimbarea sociala necesara pentru a ne imbunatati viata.
„Daca nasterea intr-un mediu bun este unul dintre cele mai norocoase lucruri care i se pot intampla cuiva, esecul de a aprecia importanta norocului este cel care a contribuit cel mai mult la subminarea stocului nostru colectiv de noroc”, scrie Frank.
Frank sustine ca motivul pentru care suntem orbi la noroc este ca nu suntem constienti de numeroasele partiniri psihologice pe care le detinem si care creeaza iluzia meritului personal. De exemplu, exista efectul halo, in care vom atribui calitati pozitive persoanelor care au succes sau care primesc o recenzie pozitiva intr-un fel. Exista o partinire retrospectiva, in care, dupa ce a avut loc un eveniment, avem tendinta de a crede ca era previzibil, chiar daca nu exista dovezi in acest sens. Si exista vechea prejudecata de atribuire, in care avem tendinta de a vedea circumstantele de mediu creandu-ne propriile esecuri, in timp ce atribuim esecurile altora caracterului lor.
Iata cum s-ar putea traduce aceste prejudecati: daca sunt seful unei companii de succes, eu (si altii) voi avea tendinta de a crede ca este din cauza caracterului meu bun si din cauza inteligentei mele in afaceri – cand, de fapt, este posibil sa fi avut mai multe de-a face cu beneficiile pe care le-am primit de la parintii mei, scoala la care am urmat-o, intalniri intamplatoare cu oameni care mi-ar putea promova cariera sau schimbari imprevizibile pe piata.
Inseamna asta ca munca grea sau talentul nu conteaza deloc
Nu, spune Frank. Munca grea si inteligenta conteaza, doar nu atat de mult pe cat am putea crede. Si, agatandu-ne prea mult de aceste explicatii, crezand ca ne meritam averea, este mai putin probabil sa-i tratam pe ceilalti cu empatie sau corectitudine.
Ca o ilustrare, Frank isi aminteste un studiu realizat de Dacher Keltner de la Greater Good Science Center, in care trei studenti au fost pusi intr-un laborator si unul a fost desemnat aleatoriu sa fie liderul grupului in timp ce toti lucrau la o sarcina impreuna. La treizeci de minute de la inceputul experimentului, patru fursecuri cu ciocolata au fost aduse pe o farfurie si puse in centrul mesei. In cele mai multe cazuri, „liderul” desemnat a luat prajitura suplimentara si a mancat-o (deseori zgomotos si lacom), de parca ar fi meritat-o. Acest studiu demonstreaza cat de usor este pentru noi sa pierdem din vedere norocul si aleatoriile si cum puterea ne poate deteriora perceptia de sine si relatiile cu ceilalti. Alte studii sustin teoria ca atunci cand suntem intr-o pozitie de putere, avem tendinta sa nu-i tratam pe altii cu consideratie… sau chiar sa le vedem nevoile.
Din fericire, Frank are cateva solutii, dintre care una este cultivarea recunostintei. Intr-un experiment al asistentului sau de cercetare, Yuezhou Huo, subiectilor li s-a cerut sa-si aminteasca un lucru bun care li sa intamplat recent si apoi sa enumere fie 1) factori externi care nu pot controla lor, 2) calitati personale pe care le posedau sau actiunile pe care le-au intreprins, fie, ca control, 3) pur si simplu „motive” care au explicat de ce a avut loc evenimentul.

Mai multe despre inegalitate

Cititi povestea premiata a lui Jason Marsh despre modul in care inegalitatea afecteaza fericirea tuturor.
Aflati de ce conteaza inegalitatea fericirii.
Aflati de ce oamenii bogati sunt mai predispusi sa incalce regulile.
Descopera daca bogatii sunt intr-adevar mai putin generosi.
Ulterior, li s-a oferit oportunitatea de a dona o parte din taxa de participare unei organizatii caritabile. Cei carora li s-a cerut sa enumere motive externe pentru norocul lor au dat cu 25 la suta mai mult organizatiilor de caritate decat grupul care a enumerat calitati personale, in timp ce grupul de control a dat un procent undeva intre cele doua extreme. Cu alte cuvinte, recunostinta pentru ceea ce ni s-a dat in viata (si avem putin control asupra) poate contribui la generozitatea fata de ceilalti.
Frank sugereaza, de asemenea, cresteri semnificative ale impozitelor pentru cei foarte bogati, bazate pe o „taxa progresiva pe consum” – o taxa bazata pe diferenta dintre venituri si economii, mai degraba decat pe nivelul veniturilor. Suna ca o simpla politica liberala la inceput; dar Frank isi sustine sugestia cu teorie economica si cercetari psihologice care arata de ce ar functiona acest lucru.
In primul rand, puterea relativa de cumparare ramane neschimbata atunci cand impozitele pe cei foarte bogati sunt crescute, astfel incat indivizii sa nu fie afectati de aceste schimbari, in timp ce redistribuirea bogatiei ar ajuta pe toti (inclusiv pe cei bogati). Desi oamenilor nu le place sa plateasca taxe, in parte din cauza unui fenomen cunoscut sub numele de aversiunea la pierderi, Frank insista ca impozitele sunt o investitie importanta in viitorul societatii si mijloacele de a repara infrastructura, provocarile de mediu si sistemul educational.
O taxa progresiva pe consum are sens si din punct de vedere psihologic, scrie Frank. El explica modul in care oamenii de stiinta au aratat ca cadrele noastre de referinta din apropiere conteaza mult in intelegerea modului in care ne vedem pe noi insine si cat de fericiti suntem. Cand cei super bogati cheltuiesc extravagant pentru ei insisi, acest lucru afecteaza cheltuielile in jos pe scara veniturilor, impingandu-i pe cei cu mai putine sa-si intinda limitele financiare pentru a tine pasul. Iar oamenii nu pot pur si simplu sa recunoasca aceasta tendinta si sa renunte, pentru ca a nu tine pasul cu cheltuielile relative poate avea consecinte sociale reale, inclusiv faptul ca nu-ti poti aduce copiii la scoli bune.
In timp ce multi dintre cei bogati ar putea avea dificultati in a vedea avantajul pentru ei, Frank insista ca acest tip de impozitare nu le-ar scadea statutul in societate si le-ar creste bunastarea. Cercetarile au aratat ca, dincolo de o anumita limita, a cheltui mai mult pentru tine nu te face mai fericit. De fapt, cheia fericirii pentru toata lumea este sa cheltuiesti mai mult pentru alti oameni si sa traiesti intr-o societate mai echitabila.
„Daca toate conacele ar fi putin mai mici, toate masinile putin mai putin costisitoare, toate diamantele putin mai modeste si toate sarbatorile putin mai putin costisitoare, standardele care definesc „special” in fiecare caz s-ar ajusta in consecinta, lasand oamenii de succes la fel de fericit ca inainte”, scrie el.
Si, bineinteles, costurile de a nu face ceva pentru a reduce inegalitatea bogatiei sunt mari. Dupa cum Robert Putnam a scris in mod elocvent in cartea sa, „Copiii nostri”, inegalitatea bogatiei creeaza decalaje din ce in ce mai mari in ceea ce priveste oportunitatile. Intr-un studiu revelator al Departamentului de Educatie si isi aminteste Frank in cartea sa, copiii din familii sarace care au obtinut scoruri mari la matematica in clasa a VIII-a au avut mai putine sanse sa termine facultatea decat copiii din familii bogate care au obtinut cele mai mici procente la matematica. Aceasta este clar o problema.
Cartea lui Frank ofera un argument convingator de ce ar trebui sa luam in considerare mai mult nevoile noastre colective atunci cand cautam sa schimbam societatea in bine. Nu numai ca are sens economic si politic, ci se bazeaza pe realitatea sociala a vietii noastre si pe nevoile noastre de cooperare si incredere mai mari. Frank este optimist ca a-i convinge pe cei bogati sa evite cheltuielile fugitive pentru ei insisi si sa egaleze bogatia in societate prin schimbari in politicile fiscale va duce la un stat mult mai fericit si mai sanatos. Si, nu ii va costa pe cei bogati intr-un mod real substantial, oferind in acelasi timp beneficii reale concetatenilor nostri.
„Pur si simplu nu exista niciun conflict intre moralitate si interes personal”, scrie el.