In 2007, Wesley Autrey, in varsta de 50 de ani, din New York, statea pe un peron de metrou cand a vazut un barbat in apropiere suferind o criza si cazand pe sine. Cand a aparut lumina unui tren care venea din sens opus, „a trebuit sa iau o decizie impartita”, a raportat Autrey.
Lasandu-si cele doua fete mici pe peron, el a sarit in fata trenului si l-a prins pe barbat de pamant in timp ce trenul a bubuit deasupra capului, salvandu-i viata barbatului. Cand a fost intrebat mai tarziu de ce si-a riscat viata pentru un strain, Autrey a raspuns: „Am facut ceea ce am simtit ca este corect”.
Ce explica sentimentul care l-a determinat pe domnul Autrey sa se puna in pericol pentru a ajuta pe altcineva
Publicitate
X
Un studiu recent condus de Oriel FeldmanHall, cercetator post-doctoral la Universitatea din New York, a testat doua teorii dominante despre ceea ce motiveaza „altruismul costisitor”, adica atunci cand ii ajutam pe ceilalti cu riscuri mari sau cu costuri pentru noi insine.
FeldmanHall si colegii sai au examinat daca altruismul costisitor este determinat de un impuls interesat de a ne reduce propria suferinta atunci cand vedem pe altcineva suferind sau daca este motivat de dorinta plina de compasiune de a alina durerea acelei alte persoane.
In cadrul studiului, cercetatorii au cerut mai intai oamenilor sa ia un sondaj care masoara cat de puternic reactioneaza la suferinta altora cu sentimente de ingrijorare plina de compasiune sau cu sentimente de suferinta si disconfort personal.
Apoi, au dat tuturor niste bani – 20 de lire sterline (studiul a fost realizat in Marea Britanie) – cu sansa de a pastra sau de a pierde cate o lira in fiecare dintre cele 20 de runde.
Cati bani aveau sa pastreze fiecare runda depindea de cat de dispusi erau sa administreze socuri dureroase unei persoane din alta camera cu care interactionasera pentru scurt timp. Daca au ales sa administreze soc de cea mai mare intensitate, au ajuns sa pastreze toata lira; daca administrau un soc mai putin intens, pastrau mai putini bani; si daca au decis sa renunte deloc la administrarea unui soc, au renuntat la intreaga lira.
Dupa ce au luat decizia, participantii la studiu au vizionat un videoclip care arata consecintele deciziei lor. Fara ca participantii sa stie, videoclipul a fost de fapt o scena preinregistrata a persoanei pretinzand ca este socata sau nu socata – nimeni nu a fost efectiv ranit. In fiecare pas al procesului, creierul participantilor a fost scanat intr-un aparat fMRI, care le-a urmarit activitatea creierului.
Echipa FeldmanHall a descoperit ca participantii care raspund in general la suferinta cu ingrijorare plina de compasiune (mai degraba decat suferinta sau disconfort) au renuntat la mai multi bani. In timp ce urmareau rezultatele deciziilor lor, toti participantii au aratat o activitate crescuta in circuitele creierului asociate cu empatia.
Cu toate acestea, in comparatie cu ceilalti participanti, atunci cand oamenii mai plini de compasiune au vizionat videoclipuri care aratau rezultatul propriei lor generozitati – oamenii fiind socati la niveluri scazute sau deloc – creierul lor a aratat o activitate mai mare in regiunile asociate cu sentimente de placere si satisfactie sociala. stari, ca iubirea materna.
Optiuni mai egoiste, pe de alta parte, au fost asociate cu activarea cortexului cingulat anterior dorsal (dACC), o regiune a creierului adesea implicata in suferinta legata de conflictul intern si inhibarea comportamentelor intuitive si a amigdalei, vigilenta presupusa a creierului. -detectorul de amenintare.
Din aceste rezultate, cercetatorii presupun ca actele de altruism costisitoare sunt mai puternic asociate cu sentimentele de ingrijorare plina de compasiune decat cu nevoia egoista de a-si alina propria suferinta. Acest lucru este in concordanta cu cercetarile anterioare care sugereaza ca atunci cand oamenii se confrunta cu suferinta ca raspuns la suferinta altcuiva, este mai probabil sa evite acea persoana decat sa incerce sa ajute.
Din fericire, cercetarile anterioare sugereaza, de asemenea, ca compasiunea nu este doar o trasatura fixa; in schimb, pare posibil sa va cresteti capacitatea de a face acest lucru in timp – de exemplu, extinzandu-va retelele sociale, incercand in mod activ sa luati perspectiva altcuiva sau chiar meditand. Prin acesti pasi, s-ar putea nu numai sa va intariti capacitatea de a va conecta cu ceilalti, dar, asa cum sugereaza studiul lui FeldmanHall, s-ar putea sa va intariti si capacitatea de abnegatie.
