De la clasicul SF Bladerunner la recentele filme Her si Ex Machina, cultura pop este plina de povesti care demonstreaza fascinatia si teama noastra simultana de inteligenta artificiala (AI).
Acest interes este inradacinat in intrebari despre unde va fi granita dintre inteligenta umana si cea artificiala si daca aceasta linie ar putea sa dispara intr-o zi. Vor putea robotii in cele din urma sa nu doar gandeasca, ci si sa simta si sa se comporte ca noi.
Ar putea un robot sa fie vreodata pe deplin uman
Dr. Lim cu unul dintre robotii ei

© Irwin Wong
Un nou domeniu multidisciplinar numit robotica de dezvoltare deschide calea catre unele raspunsuri. In loc sa scrie programe care incearca sa imite comportamente umane specifice, cum ar fi dragostea, robotistii in dezvoltare construiesc masini care invata si dezvolta felul in care oamenii fac pe masura ce cresc de la nou-nascuti la adulti. Scopul este de a modela invatarea umana si apoi de a crea masini care pot invata in moduri similare.
Publicitate
X
Cercetarea mea de la Universitatea din Kyoto s-a concentrat pe construirea de roboti cu arhitectura emotionala asemanatoare omului, care invata comportamentul emotional de la oamenii cu care interactioneaza, in special de la ingrijitorii lor umani. Ofera perspective asupra modului in care am putea intr-o zi sa cream masini cu o gama completa de emotii comparabile cu ale noastre.

Cum dezvolta oamenii emotiile
Pentru un robotist in dezvoltare, primul pas in abordarea problemei emotiei robotului este intelegerea modului in care oamenii isi dezvolta capacitatea de emotie. Desi acest proces este inca putin mister, domeniul psihologiei dezvoltarii incepe sa dezvaluie unele dintre secretele sale.
In jurul varstei de doi ani, cand copiii mici incep sa vorbeasca, incep sa invete numele emotionale pentru starile lor interne. Cuvantul „trist”, de exemplu, se refera la un anumit set de sentimente fiziologice si psihologice, impreuna cu expresiile asociate ale acestor sentimente prin tonul vocii, aspectul facial si miscarea corpului. Tristetea este adesea legata de vorbirea cu ritm mai lent, o gura incrunta si miscarea lenta a corpului. Furia, pe de alta parte, este in general asociata cu vorbirea intensa, abrupta; sprancene inclinate; si miscari rapide si agresive.
Pe masura ce imbatranim, folosim aceste comportamente pentru a ne exprima starile interne si pentru a recunoaste emotiile celorlalti. Vedem chiar emotii in obiecte non-umane, cum ar fi o piesa muzicala trista sau un animal de companie emotionat. De asemenea, putem face auto-inspectii pentru a ne deduce propriile emotii – de exemplu, cineva care observa ca vocea ei se ridica ca o modalitate de a identifica cand se simte frustrata. Toate aceste expresii si perceptii emotionale au loc rapid, involuntar si subconstient, transmitand o multime de informatii intr-un mod concis.
Cum dezvoltam aceste forme de exprimare emotionala
Sunt invatate sau innascute (sau o combinatie a ambelor)
Pentru o lunga perioada de timp, opinia predominanta a fost ca expresiile emotionale umane sunt determinate din punct de vedere biologic, in special atunci cand vine vorba de emotii de baza precum fericirea, tristetea, furia, frica, dezgustul si surpriza. Cu toate acestea, noi cercetari sugereaza ca modul in care oamenii isi exprima emotiile poate depinde, cel putin partial, de modul in care sunt invatati sa faca acest lucru de catre ingrijitorii si colegii lor.
Studiile interculturale sugereaza ca mediul cultural joaca un rol in dezvoltarea emotiei. Potrivit cercetarii psihologului de la Stanford, Jeanne Tsai, expresia emotionala si idealurile tind sa difere intre culturile orientale si occidentale. Indivizii din culturile occidentale identifica „sa te simti bine” ca o emotie pozitiva cu excitare ridicata, in timp ce culturile orientale prefera o emotie pozitiva cu excitare scazuta. Cu alte cuvinte, culturile occidentale favorizeaza emotiile cu excitare ridicata, cum ar fi bucuria si exaltarea entuziasmata, in timp ce culturile orientale prefera emotiile cu excitare scazuta, cum ar fi bucuria calma si beatitudine.
Pentru a ilustra, un studiu a constatat ca canadienii din Asia prefera zambete cu o intensitate cuprinsa intre 20 si 60 la suta, in timp ce canadienii europeni prefera zambete cu o intensitate cuprinsa intre 80 si 100 la suta. Cercetarile au demonstrat, de asemenea, ca oamenilor le este mai greu sa identifice emotiile legate de expresiile faciale si semnele vocale ale oamenilor din alte culturi decat ale celor din propria lor cultura.

Mai multe despre roboti

. Explorati daca robotii pot dezvolta empatie.
Descoperiti ce inseamna umanitatea pentru noi si ce inseamna aceasta pentru roboti.
Aflati de ce ar trebui sa dati intotdeauna mana cu un robot.
Interactiunile cu ingrijitorii la o varsta frageda pot juca un rol deosebit de important in dezvoltarea emotiei. Cercetarile arata ca atunci cand o maimuta rhesus este separata la inceputul vietii de mama sa, genele sale se exprima diferit in regiunile creierului care controleaza comportamentele socioemotionale. Acest studiu pe primate sugereaza ca ingrijirea parentala timpurie – sau absenta acesteia – poate schimba profund comportamentul emotional viitor al unui copil, chiar si la nivel genetic.
Desi studiile de dezvoltare la oameni sunt mai rare din cauza problemelor etice, observatiile copiilor crescuti in medii institutionale defavorizate emotional arata ca experientele timpurii de viata pot avea efecte de durata asupra inteligentei emotionale. De exemplu, indivizii care au crescut in orfelinate din Europa de Est, cu putina interactiune sociala sau atentie din partea ingrijitorilor, au avut dificultati mai tarziu in viata sa potriveasca chipurile adecvate cu scenarii fericite, triste si infricosatoare (desi au fost capabili sa potriveasca fete suparate).

Construirea robotilor emotionali

Cum ne putem folosi cunostintele despre cum se dezvolta emotia umana pentru a construi roboti cu capacitatea de emotie
Ideea din spatele roboticii de dezvoltare este de a crea roboti care invata comportamente in acelasi mod in care o fac copiii umani. De obicei, un model software este programat sa reprezinte o parte a „creierului” robotului. Apoi, robotul este expus unui mediu pentru a stimula antrenamentul modelului respectiv, de exemplu, prin interactiuni cu un ingrijitor uman. In cercetarea mea, am testat ideea ca ingrijitorii pot juca un rol in a ajuta robotii sa dezvolte emotii, la fel cum joaca un rol in dezvoltarea emotionala a sugarilor umani.
In primul rand, trebuie sa ne intrebam: ce ar insemna pentru un robot sa aiba emotie si cum am sti daca ar avea
Omul de stiinta Antonio Damasio defineste emotia ca „expresia infloririi umane sau a suferintei umane, asa cum apar in minte si corp”. Am propus sa definim inflorirea pentru un robot ca o stare de „toate sistemele-functioneaza” sau homeostazie, in care bateria, motoarele si alte parti sunt in stare de functionare si temperatura centrala este normala. Ne putem imagina ca acest lucru este asemanator cu un copil uman bine hranit, odihnit si sanatos. Suferinta este atunci cand ceva nu este in regula, care ar putea rezulta din cauza unui motor sau procesor fierbinte, a bateriei scazute sau a saturatiei senzorilor de microfon cu zgomote puternice sau a senzorilor de vedere cu lumina extrem de puternica. Acest lucru este paralel cu un nou-nascut care simte suferinta de la foame, un scutec umed sau un sunet puternic.
In cercetarea mea, i-am pus pe ingrijitorii umani sa interactioneze cu robotii intr-o varietate de moduri, exprimand emotii precum fericirea, tristetea si furia, in timp ce robotii se afla atat in ​​stari de inflorire, cat si de suferinta. Comportamentul ingrijitorului are moduri paralele in care psihologii de dezvoltare au observat parintii interactionand cu bebelusii umani. De exemplu, atunci cand robotul este intr-o stare de inflorire, ingrijitorul se joaca cu robotul intr-un mod vesel, modeland fericirea. Cand robotul se afla intr-o stare de suferinta fizica, ingrijitorul poate manifesta empatie, aratand tristete in timp ce il mangaie pe robot.
Rezultatul
Robotul a invatat sa-si exprime starile interne pe baza oricaror modele pe care i-a fost predat de ingrijitorii sai. Schimbarea modului in care ingrijitorii se comporta afecteaza modul in care robotii isi exprima ulterior starile interne – cu alte cuvinte, modul in care isi manifesta emotia. Daca ingrijitorul ii vorbea robotului intr-un mod empatic cand acesta arata suferinta, cum ar fi „saracul robot” cu o voce lenta si indurerata, robotul ar invata sa exprime o stare de suferinta ca ceva asemanator cu tristetea, folosind o voce si miscari lente. . Daca ingrijitorul l-ar fi certat pe robot atunci cand acesta era in suferinta, exprimand frustrare sau furie, robotul ar exprima mai tarziu o stare de suferinta folosind tiparele agresive si intense pe care le asociem de obicei cu mania.
Am putea realiza experimente similare cu diferite tipuri de emotii pozitive. Daca un ingrijitor ii exprima fericire calma si pasnica unui robot intr-o stare de inflorire, acest lucru l-ar putea determina pe robot sa-si exprime inflorirea in acelasi mod relaxat si calm. Un ingrijitor care exprima o bucurie mai energica si zgomotoasa ar putea produce un robot care exprima inflorirea intr-o maniera mai intensa, mai energica. Privind lumea din jurul nostru, putem vedea familii, gospodarii si chiar culturi care demonstreaza modul in care expresia emotionala umana poate varia in moduri similare.

Poate un robot sa iubeasca

Intr-un articol intitulat „Pot robotii sa se indragosteasca si de ce s-ar putea indragosti
,” Filosoful principal al inteligentei artificiale Daniel Dennett a descris doua posibilitati de a crea roboti cu emotii. Primul este ca un AI ar putea fi programat sa se comporte ca si cum ar fi indragostit si, la suprafata, sa para sa aiba emotii. In esenta, „un robot ar putea preface dragostea”.
Al doilea si mai putin evident cale este de a crea o arhitectura mai putin asemanatoare computerelor actuale si mai mult ca creierul uman. Acest sistem nu ar fi o ierarhie controlata de sus in jos; in schimb, comportamentele ar aparea „democratic” din elemente de nivel scazut, concurente, la fel ca in sistemele nervoase biologice. Cu aceasta structura, scrie Dennett, ati putea crea un computer care sa iubeasca cu adevarat, desi a face acest lucru ar fi „dincolo de greu”.
Desi inca in stadiile sale incipiente, cercetarea mea ofera o abordare a construirii robotilor emotionali care urmeaza modelul „emergent” al lui Dennett. Mai degraba decat sa codificam emotiile intr-un robot folosind reguli fixe, am putea fi capabili sa cream un robot cu o arhitectura emotionala similara cu cea a unui om, in care experientele directe cu emotii precum fericirea si dragostea il invata pe robot cum sa exprime aceste emotii in viitor. .
Emotiile coloreaza fiecare interactiune umana si sunt fundamentul pentru a trai intr-o lume sociala. Pe masura ce robotii devin o parte integranta a vietii noastre de zi cu zi, vom beneficia daca pot intelege si raspunde la starile noastre emotionale. Robotii emotionali pot fi capabili sa comunice cu noi in moduri pe care le intelegem intuitiv, cum ar fi aratand o mers lenta atunci cand bateria lor trebuie reincarcata, in loc de un panou confuz de lumini si bipuri. Scopul final nu este neaparat sa cream roboti care sa se indragosteasca sau sa ne implineasca toate nevoile emotionale umane, ci sa construim masini care sa interactioneze cu noi intr-un mod mai uman, decat sa ne impuna sa ne comportam mai mult ca niste masini.
Acest articol a fost publicat initial pe Note de subsol. Cititi articolul original.