Gândul la moarte te face să fii mai recunoscător pentru viață.
Aceasta este o întrebare deosebit de oportună pentru noi aici, la Greater Good Science Center, unde plângem pierderea doctorului Lee Lipsenthal. Lee era programat să vorbească la seminarul nostru sâmbăta aceasta, „Taking in the Good”, înainte de a muri luna trecută din cauza cancerului esofagian.
În perioada premergătoare morții sale, Lee i-a inspirat pe cei care l-au cunoscut cu perspectiva sa atât asupra bolii sale, cât și asupra timpului limitat pe care știa că i-a mai rămas pe planetă – o perspectivă surprinsă în viitoarea sa carte, Enjoy Every Sandwich: Living Each. Ziua ca și cum ar fi ultima ta, care se referă la a savura viața așa cum o trăim. Nu întâmplător, aceasta este și tema evenimentului nostru de sâmbătă.
Reclama
X
În ciuda – sau poate din cauza – diagnosticului său, Lee era hotărât să trăiască nu cu frica de moarte, ci cu bucurie, scop și recunoștință pentru viață. (Christine Carter reflectă asupra lui Lee și efectul său asupra propriei ei vieți în postarea ei de ieri.)
Așa că, cu Lee în mintea mea, am săpat într-un studiu recent fascinant din Jurnalul de Psihologie Pozitivă care confirmă legătura dintre recunoștință și moarte.
În cadrul studiului, cercetătorii de la Eastern Washington University și de la Universitatea Hofstra au vrut să exploreze cum să creștem nivelul de recunoștință al oamenilor, deoarece cercetările anterioare au descoperit că recunoștința poate avea efecte de durată asupra sănătății și fericirii noastre. În special, s-au întrebat dacă oamenii devin cu adevărat mai recunoscători pentru ceea ce au în viață atunci când recunosc că nimic nu este inevitabil și că totul este temporar – cu alte cuvinte, când își recunosc propria mortalitate.
Cercetătorii au măsurat nivelul de recunoștință în rândul participanților la studiu, apoi i-au plasat într-unul din trei grupuri. Membrii unui grup și-au vizualizat pur și simplu rutina zilnică tipică. Alții și-au descris (în scris) gândurile și sentimentele despre moarte. Iar cel de-al treilea grup și-a imaginat de fapt murind într-un scenariu din viața reală în care s-au trezit prinși de un incendiu „la etajul 20 al unei clădiri vechi din centrul orașului”, după descrierea cercetătorilor, și a făcut „încercări zadarnice de a scăpa din camera și clădirea care arde înainte de a ceda în cele din urmă focului și, în cele din urmă, morții.”
După ce au trecut prin aceste exerciții mentale, participanții și-au raportat din nou nivelul de recunoștință.
Rezultatele arată că oamenii care pur și simplu au scris despre moarte într-un mod mai abstract nu s-au simțit mai recunoscători după aceea; oamenii care doar și-au imaginat o zi din viața lor păreau puțin mai puțin recunoscători.
Dar numărul de recunoștință a oamenilor care și-au vizualizat de fapt propriile morți a crescut vertiginos. Acești oameni păreau profund afectați de confruntarea cu propria lor mortalitate „într-un mod viu și specific”.
Cercetătorii observă că descoperirile lor rezonează cu poveștile oamenilor care au experiențe în apropierea morții sau boli care pun viața în pericol – ei raportează mai multă recunoștință pentru viață. Acest studiu arată că această recunoștință este reală și dramatică.
„Deoarece însăși existența noastră este un beneficiu constant la care ne adaptăm cu ușurință, acesta este un beneficiu care este ușor de luat de la sine înțeles”, scriu cercetătorii. „Reflectarea asupra propriei morți ar putea ajuta oamenii să facă un bilanț asupra acestui beneficiu și, în consecință, le-ar crește aprecierea pentru viață.”
Desigur, există câteva limitări evidente ale acestui studiu și relevanța lui pentru viața de zi cu zi. În primul rând, a măsurat doar câștigurile pe termen scurt în recunoştinţă dintr-un exerciţiu foarte dramatic; nu ne putem aștepta ca oamenii să își vizualizeze propriile morți din nou și din nou, ar fi prea extenuant (și posibil traumatizant).
Se pare că provocarea prezentată de acest studiu este cum să ne creștem aprecierea față de viață, fără a fi în mod constant obsedat de propriile morți, ca să nu mai vorbim de suferința de fapt de o boală care pune viața în pericol.
Cel puțin, acest studiu – ca și viața și moștenirea lui Lee – oferă o reamintire puternică a importanței de a ne număra în mod regulat binecuvântările. De fapt, cercetările anterioare au descoperit că doar gândirea la absența unui eveniment pozitiv din viața noastră sau la pierderea unui soț sporește aprecierea oamenilor pentru acele lucruri.
Cu alte cuvinte, scriu cercetătorii, „a fi confruntat cu posibilitatea ca orice beneficiu „s-ar putea să nu fie” – inclusiv beneficiul vieții în sine – ar putea crește recunoștința și aprecierea cuiva pentru acele beneficii”.
Deci, cum să începeți să trăiți o viață mai recunoscătoare
Una dintre cele mai simple – și cele mai testate cercetări – este să ții un jurnal de recunoștință, în care înregistrezi în mod regulat lucrurile pentru care ești cel mai recunoscător. Pentru a vă ajuta să începeți, consultați acest articol Greater Good al lui Catherine Price, în care ea raportează despre propriile experiențe la începutul unui jurnal de recunoștință; apoi vizitați jurnalul nostru de recunoștință al comunității pentru a ne spune pentru ce sunteți recunoscător săptămâna aceasta.