Cel mai bogat 1% dintre americani câștigă acum de 70 de ori mai mult venit după impozitare decât o cincime de jos din gospodării. Din 2002, venitul mediu ajustat în funcție de inflație al celui mai bogat 1 la sută a crescut cu 42 la sută, în timp ce venitul celor 90 la sută din gospodăriile de jos a crescut cu aproximativ 4,7 la sută.
Robert Reich a fost unul dintre cei mai proeminenti critici ai acestor inechități tot mai mari. Reich, care este acum profesor de politici publice la Universitatea din California Berkeley, a lucrat în trei administrații naționale, cel mai recent ca secretar de muncă sub președintele Bill Clinton, unde a implementat Legea privind concediul pentru familie și sănătate și a condus o luptă națională împotriva ateliere de lucru din Statele Unite și munca ilegală a copiilor din întreaga lume. De asemenea, a scris 11 cărți, printre care The Work of Nations, Locked in the Cabinet și, cel mai recent, Supercapitalism.

© Perian Flaherty
Scrierile și prelegerile lui Reich se deosebesc de cele ale altor critici care se concentrează pe inegalitate. Nu se mulțumește cu condamnări ușoare ale externalizării sau offshoring-ului și nici nu crede că astfel de efecte ale globalizării pot fi ușor anulate. În același timp, el respinge ideea că aceste schimbări trebuie să ducă la disparități mai mari de bogăție.
Publicitate
X
În schimb, Reich atribuie creșterea inegalității nu numai schimbărilor economice structurale, ci și modului în care americanii și factorii lor de decizie politică nu au reușit să facă față provocărilor sociale pe care le ridică noua economie. În timp ce alții arată cu degetul către guvern sau mari corporații, Reich ține și o oglindă față de societatea americană.
Pentru Reich, creșterea inegalității este împletită cu o defalcare a contractului social al americanilor – normele, obiceiurile și valorile care le dictează angajamentele și responsabilitățile reciproce unul față de celălalt. În acest interviu din toamna anului 2004 cu Greater Good, Reich a explorat implicațiile politice ale emoțiilor și valorilor noastre.
BINE MAI MARE: Ce legătură are empatia cu inegalitatea
ROBERT REICH: Orice societate depinde de empatie pentru ca oamenii să poată răspunde la întrebarea: Ce ne datorăm unii altora ca membri ai aceleiași societăți
Într-adevăr, fără empatie, sensul însuși al unei societăți este la îndemână. Margaret Thatcher a declarat celebru că nu există o societate. Ar putea exista o națiune, în scopuri strict politice, ar putea exista o cultură, în termeni de tradiție, dar o societate, a simțit ea, era o construcție fără sens. Nu sunt de acord. Cred că avem tot felul de societăți. Unele dintre ele sunt foarte strânse: cluburi, afilieri religioase, prietenii, cartiere. Unele sunt mult mai mari, extinzându-se spre exterior în cercuri concentrice de la noi ca indivizi. Și suntem legați de sentimente de empatie și afiliere. Aceste sentimente ne inspiră să venim în ajutorul celor din aceste cercuri concentrice.
GG: Este ușor să indicați indicatorii de creștere a inegalității. Ce vedeți ca fiind indicatori ai scăderii empatiei
RR: Creșterea inegalității în sine este un indicator al unei căderi a contractului social. Înseamnă că, dintr-o varietate de motive, cei care au resurse – și putere politică – nu iau măsuri pentru a se asigura că un număr mare de persoane din aceeași societate au oportunități de a se îmbunătăți și de a avea resursele de care au nevoie pentru a deveni membri cu drepturi depline. a acelei societăţi. Inegalitatea mare sugerează că este posibil să nu mai trăim în aceeași societate. De fapt, s-ar putea argumenta că mergem în societăți separate: una foarte bogată, una foarte săracă și alta o clasă de mijloc care este din ce în ce mai anxioasă și frustrată.
GG: Cum s-a întâmplat asta
Este un fenomen nou
RR: Sa mai întâmplat în Statele Unite, în anii 1880 și 1890, așa-numita Epocă de Aur. Inegalitatea de bogăție și șanse au fost extreme. S-a întâmplat din nou în anii 1920 – nu chiar în aceeași măsură ca în anii 1880 și 1890, dar inegalitatea a fost foarte mare în anii ’20. Se întâmplă acum pentru a treia oară. Acum putem avea o dezbatere interesantă despre cauză și efect – adică este inegalitatea efectul scăderii empatiei și reducerea solidarității sociale
sau inegalitatea o provoacă cumva, în măsura în care oamenii care sunt foarte bogați nu mai intră în contact cu oameni care sunt săraci și nu mai simt empatia care vine din contact
Probabil că sunt ambele.
GG: Deci, care sunt unii dintre factorii mai largi care contribuie la creșterea inegalității astăzi
RR: Ei bine, tehnologia și globalizarea sunt cele două cauze structurale majore. Cu cât economia noastră devine mai sofisticată din punct de vedere tehnologic și cu atât mai globalizată, acei oameni care sunt bine educați pot profita de tehnologie și globalizare pentru a face continuu mai bine. Cei care nu sunt bine educați și nu au legături sociale constată că tehnologia și globalizarea le reduc securitatea economică, își înlocuiesc locurile de muncă și îi condamnă la o existență destul de modestă.
GG: Dacă nu facem parte din acel grup, de ce ar trebui să ne pese de inegalitate
RR: În termeni foarte restrânși, egoiști, s-ar putea să ne pese pentru că cei dintre noi care sunt bine poziționați ar putea să nu vrea să ne crească copiii într-o societate care este puternic împărțită între bogați și săraci. Acest tip de societate are o perioadă foarte dificilă de a lua decizii, pentru că învingătorii și învinșii sunt atât de clar diferențiați. Democrația însăși poate fi subminată. Pot rezulta violență, crimă și demagogie. Experiența de a trăi într-o țară cu multe disparități de bogăție, venituri și oportunități poate fi neplăcută. Și această societate ca democrație poate fi din ce în ce mai disfuncțională.
GG: Cu schimbările în bogăție care rezultă din schimbările tehnologice largi și globalizarea, ce pot face oamenii la nivel local sau individual pentru a aborda inegalitatea tot mai mare
RR: Multe lucruri. Există multe politici publice la nivel federal, de stat și local care pot reduce inegalitatea fără a reduce neapărat beneficiile tehnologiei și globalizării. Predau un curs întreg despre aceste domenii de politică. Acestea variază de la educație îmbunătățită, formare profesională și educație timpurie, până la creditul fiscal pe venitul câștigat, salariul minim, politici macroeconomice și multe altele. Nu există niciun glonț magic. Dar este important ca Statele Unite să devină mai conștiente de ceea ce se întâmplă și de ce creșterea inegalității reprezintă un pericol. Nu trebuie să fim determiniști economici și să ridicăm mâinile și să presupunem că este inevitabil. Sunt pași care pot fi făcuți.
GG: Există măsuri de politică care pot fi luate pentru a aborda în special scăderea empatiei, care ar motiva, într-un fel, oamenii să se preocupe mai mult de inegalitate, în primul rând
RR: Da. Știm din istorie în această țară și în alte părți că empatia este legată de înfruntarea provocărilor comune. Cu cât mai mulți oameni simt că sunt în aceeași barcă, cu atât mai empatizează unul cu celălalt. Ne confruntăm astăzi cu o provocare comună
Desigur. Terorism. Încălzire globală. O populație îmbătrânită. Toate acestea și multe altele sunt probleme comune cu care ne confruntăm. Arta de a conduce este arta de a le permite oamenilor să-și înțeleagă aspectele comune și să construiască empatie pe acest sentiment de comunalitate.
GG: Și vedeți acea artă practicată de liderii noștri publici astăzi
RR: Nu este suficient. Liderii publici de astăzi – adică oficialii aleși – tind să fie prea dependenți de sondajele de opinie publică. Și sondajele de opinie publică înregistrează doar acolo unde se află oamenii chiar acum. Nu poți conduce oamenii acolo unde sunt deja, pentru că sunt deja acolo. Esența conducerii este să-i conducă acolo unde nu sunt, dar unde ar putea fi.
GG: Deci, dacă oamenii nu sunt imediat în situația de a fi lideri publici sau de a schimba politicile, ce sperați că se va schimba în conștiința lor
Ce ar putea începe să facă mâine
RR: Sper că au un simț al propriei puteri și al capacității lor de a-i inspira pe alții. Prea mulți oameni din această țară astăzi sunt descurajați, dacă nu cinici, cu privire la posibilitățile de reformă și schimbare progresivă. Și totuși clima este copt pentru asta. Oamenii se trezesc cu unele dintre marile probleme – inechitățile sociale din această țară și din întreaga lume – care încep să ne bântuie. Dacă nu facem nimic, pur și simplu se vor înrăutăți. Un individ care lucrează singur are capacitatea limitată, evident. Dar indivizii care se unesc – în comunitățile lor, în cartierele lor, în micile lor societăți – și se leagă cu alții din alte comunități și cartiere pot realiza o sumă uriașă.