Articole despre
parinti si familie

si multe altele
Defilati in sus

Intriga noului film suna cinic. Dar dezvaluie o cantitate surprinzatoare despre stiinta bunatatii umane.
De
Jeremy Adam Smith
| 18 aprilie 2012
Print
Bookmark
In lumea viitoare distopica a Jocurilor Foamei, 24 de adolescenti sunt fortati sa lupte pana la moarte, batalia lor transformandu-se in divertisment televizat.
Acest scenariu de razboi al tuturor impotriva tuturor suna de parca ar putea dezvalui ce este mai rau din umanitate – si intr-o anumita masura, asta este adevarat.
Katniss si Peeta din Jocurile Foamei.
Dar ceea ce ridica Jocurile Foamei deasupra povestilor similare, precum filmul cinic japonez Battle Royale, este ca este preocupat in principal de modul in care bunatatea umana poate inflori chiar si in cele mai dezumanizante circumstante.
Publicitate
X
In timp ce priveam filmul si citeam cartile, am descoperit ca povestea imi aminteste mereu de piese clasice din Greater Good despre radacinile psihologice si biologice ale compasiunii, empatiei si cooperarii. Viziunea asupra fiintelor umane ca fiind fundamental grijuliu si conectat nu este doar o iluzie din partea lui Suzanne Collins, autoarea romanelor pe care se bazeaza filmul. De fapt, a fost testat de o mare parte de cercetari stiintifice. Iata cinci exemple.

1. Uciderea este impotriva naturii umane.
Katniss, o vanatoare priceputa si eroul din Jocurile Foamei, este intr-adevar ingrozita de perspectiva de a muri, dar cele mai mari temeri ale ei se invart in jurul nevoii de a ucide alti oameni. „Stii cum sa ucizi”, spune prietena ei Gale in prima carte. „Nu oameni”, raspunde ea, plina de groaza de idee. Cand chiar ucide o fata pe nume Glimmer, ea este cuprinsa de vinovatie si se arunca peste corp „ca pentru a-l proteja”.
Cercetarile spun ca Katniss este regula, nu exceptia. „Studiul uciderii de catre militarii de stiinta, istorici si psihologi ne ofera motive intemeiate sa ne simtim optimisti in ceea ce priveste natura umana, deoarece dezvaluie ca aproape toti suntem covarsitor de reticenti in a ucide un membru al propriei noastre specii, in aproape orice circumstanta, ” scrie Lt. Col. Dave Grossman in eseul sau Greater Good, „Speranta pe campul de lupta”.
Sociologul Randall Collins ajunge la o concluzie similara in studiul sau masiv Violence. „Imaginea hobbesiana a oamenilor, judecand dupa cele mai comune dovezi, este gresita din punct de vedere empiric”, scrie el. „Oamenii sunt pregatiti pentru antrenament interational si solidaritate; si asta face violenta atat de dificila.”

2. Bogatia ne face mai putin compasivi.
Cetatenii Capitoliului exploateaza cu brutalitate cele 12 districte ale tarii Panem, oferindu-si un nivel de trai foarte inalt, mentinand in mod deliberat restul intr-o stare de saracie abjecta. Filmul si cartea se straduiesc sa dezvaluie cat de mult le limiteaza acest lucru capacitatea de a empatiza cu cei mai putin norocosi – o situatie confirmata de cercetari, dintre care unele au fost generate de Greater Good Science Center de la UC Berkeley.
„In sapte studii separate”, scrie Yasmin Anwar, „cercetatorii de la UC Berkeley au descoperit in mod constant ca participantii din clasa superioara erau mai predispusi sa minta si sa triseze atunci cand jocau de noroc sau negociau, intrerupeau oamenii cand conduc si sustin comportamentul neetic la locul de munca”.
Asta nu inseamna ca bogatia te face rau. Potrivit autoarei unui studiu similar, Jennifer Stellar, colectionarul absolvent al Greater Good Science Center, Jennifer Stellar, „Nu este ca clasele superioare au inima rece. Este posibil ca ei sa nu fie la fel de abili in recunoasterea indiciilor si semnalelor suferintei, deoarece nu au avut de-a face cu atatea obstacole in viata lor.”

3. Oamenii sunt motivati sa-i ajute pe altii prin empatie, nu prin ratiune sau prin cifre.
„Daca vrei cu adevarat sa ramai in viata, ii faci pe oameni sa te placa”, spune mentorul lor beat si traumatizat, Haymitch. Este primul sfat pe care le da eroilor, Katniss si Peeta, iar o cantitate surprinzatoare din actiunea filmului se invarte in jurul eforturilor lor de a castiga simpatia oamenilor, ceea ce are ca rezultat „sponsorizari” care ii ajuta in momentele lor cele mai disperate.
Sfatul lui Haymitch este sustinut de noi cercetari care sugereaza ca daca doriti sa incurajati oamenii sa ia actiuni umanitare, logica si cifrele mari nu ajuta – asa cum stie fiecare redactor de reclame, oamenii sunt cel mai emotionati sa ajute indivizii cu povesti personale convingatoare.
Cand o echipa de psihologi a condus un studiu asupra a doua apeluri de strangere de fonduri – unul subliniind povestea unei fete, celalalt numarul de persoane afectate de problema – ei au descoperit „ca oamenii au mai multa simpatie pentru victimele identificabile, deoarece invoca un raspuns emotional puternic si sincer. , in timp ce numerele impersonale declanseaza calculatorul mintii”, dupa cum scrie Naazneen Barma, fostul coleg GGSC. „Intr-o intorsatura cognitiva fascinanta, acest apel la ratiune ne impiedica de fapt impulsurile altruiste.”

4. Puterea curge din inteligenta sociala si emotionala, nu din forta si rautate.
Peeta se dovedeste deosebit de abil in manipularea emotiilor publicului „Jocurile Foamei”. De fapt, rareori minte pe cineva, dar isi dezvaluie si ascunde cu talent emotiile pentru a le maximiza impactul si pentru a castiga sprijin pentru supravietuirea lor (o trasatura ilustrata in clipul de mai sus, cand isi foloseste pasiunea pentru Katniss ca materie prima pentru o convingatoare, poveste simpatica). In contrast, personajele care se bazeaza pe forta bruta si priceperea violenta se trezesc izolate si invinse in cele din urma. Cele mai pline de compasiune sunt cele care triumfa in cele din urma.
Este exact ceea ce prevad ca se va intampla cercetarile in inteligenta sociala si emotionala. „O noua stiinta a puterii a dezvaluit ca puterea este exercitata cel mai eficient atunci cand este folosita in mod responsabil de oameni care sunt adaptati si implicati cu nevoile si interesele celorlalti”, scrie directorul facultatii GGSC, Dacher Keltner, in eseul sau „Paradoxul puterii”. .” „Ani de cercetare sugereaza ca empatia si inteligenta sociala sunt mult mai importante pentru dobandirea si exercitarea puterii decat forta, inselaciunea sau teroarea.”

5. Conexiunea sociala depaseste puterea si independenta.
„Rezultatul a 50 de ani de cercetare a fericirii este ca cantitatea si calitatea legaturilor sociale ale unei persoane – prietenii, relatii cu membrii familiei, apropierea de vecini etc. – este atat de strans legata de bunastarea si fericirea personala incat cele doua pot practic. fi echivalat”, scrie Christine Carter pe blogul sau Raising Happiness.
Este un punct intarit de Robert Sapolsky in eseul sau, „Cum sa scapi de stres”:
Exista o alta lectie pe care o putem invata de la caini si alte mamifere ierarhice, cum ar fi babuini: rangul social poate provoca stres, mai ales acolo unde clasamentele sunt instabile si oamenii se joaca pentru pozitie. Dar rangul social nu este la fel de important ca contextul social. Ce tipare de afiliere sociala ai
Cat de des te ingrijesti, cat de des te ingrijeste cineva
Cat de des stai in contact si te joci cu copiii
Ceea ce este clar pana acum este ca daca ai de ales intre a fi un babuin de rang inalt sau unul afiliat social, acesta din urma este cu siguranta cel care va duce la un babuin mai sanatos, mai lung. viata. Acesta este babuinul pe care vrem sa fim – nu cel cu putere, ci cel cu prietenii, vecinii si familia.
Katniss si-ar dori foarte mult sa fie complet independenta. Dar pur si simplu nu este, si dintr-o anumita perspectiva, Jocurile Foamei este povestea modului in care ajunge sa-si dea seama de importanta conexiunii sociale si a interdependentei ei cu alti oameni.
In carte, cand un personaj ii spune ca este o supravietuitoare, raspunsul ei este graitor: „Dar doar pentru ca cineva m-a ajutat”. Katniss este dura si plina de resurse, dar, in cele din urma, capacitatea ei de a se conecta cu ceilalti este cea care o salveaza.

Despre autor

Va puteti bucura si de

comentarii

Povestea Jocurilor Foamei este minunata. Ne arata doua laturi extreme ale vietii: viata din Capitala, unde viata umanitatii prospera atat de mult (chiar si-au aruncat mancarea pentru a manca mai mult) si viata din Districtul 12, unde o felie de paine este atat de greu de obtinut.
asfarian | 12:32, 19 aprilie 2012 | Link
Nu stiu de ce, dar blogurile de mediu au fost peste tot in acest film. Poate pentru ca este un scenariu apocoliptic modern
„oamenii sunt cel mai emotionati sa ajute oamenii cu povesti personale convingatoare”.
Oamenii se chinuie sa afle de ce exista o astfel de deconectare intre realitatea mediului si sentimentul nostru de urgenta. Un nou studiu a aratat ca oamenii carora li s-a aratat plante moarte au mai multe sanse sa fie ingrijorati de schimbarile climatice decat cei carora li s-a aratat ca sufera de ursi polari… poate pentru ca plantele moarte amintesc oamenilor de seceta.
Poate ca violenta directa este mai convingatoare decat suferinta indirecta din cauza furtunilor cauzate de schimbarile climatice
Amelie | 10:38, 19 aprilie 2012 | Link
Lucrez in industria divertismentului si mi se pare uimitor ca credem ca este in regula sa fortam copiii sa treaca prin canalizarea unor filme precum „Jocurile foamei” pentru a gasi cateva exemple de bunatate umana. Care-i rostul
Este absolut socant pentru mine ca, desi acest mediu poate duce spectatorul oriunde… permiteti-mi sa spun asta din nou… ORIUNDE… prefera sa ne arate nenorocirea si intuneric post-apocoliptic, violent si degradant. Intr- adevar
Si iata cea mai proasta parte a tuturor: am intrebat recent un grup de tineri de 14-20 de ani cum au simtit viitorul si TOTI au spus ca cred ca lucrurile se vor inrautati – nu mai bine, iar atitudinea generala a fost ca nu chiar nu-mi pasa si nu mai am nicio speranta. Am plans literalmente dupa ce le-am auzit raspunsurile. Ce perspectiva tragica de impovarat. Si de unde obtin aceasta perspectiva din
industria „divertismentului”. Asa ca intreb, de dragul copiilor nostri si al viitorului lor, cine dintre noi in aceasta industrie extraordinar de influenta le va arata un viitor luminos si frumos
Pentru ca daca nu pot sa-l vada sau sa aiba un cadru de referinta la el intr-o anumita calitate, cum vor fi vreodata inspirati sa-l creeze.
Putem face un studiu despre ACEL
Marlowe Brown | 10:13, 20 aprilie 2012 | Link
@Jermey Adam Smith, multumesc pentru impartasirea acestui articol. Da, provoaca si infricosatoare. Ce se va intampla cu noi daca nu putem aduce pe toti la bord.
Aceasta este o problema umana si nu este ca o alta tragedie in care viata va continua cu un anumit grup care sufera in tacere… daca acest lucru va scapa de sub control inainte suntem motivati, asta va fi pentru toata lumea. Oamenii de stiinta climatologic vor avea cel mai mare lucru pe care ti-am spus-o din toate timpurile si apoi totul se va termina.
Amelie | 18:58, 23 aprilie 2012 | Legatura
Marlowe Brown a spus-o frumos. Cand am crescut cu Father Knows Best, cel putin aveam o imagine a ceea ce ne poate oferi viata. Chiar daca a fost oarecum idealizat a fost un model la care sa aspirati. Sunt de acord ca sentimentul scazut exprimat de adultii nostri mai tineri – in general, nu 100%, se oglindeste pentru ei zilnic. Muzica, TV, filme, stiri. Trebuie sa existe o viziune echilibrata asupra acestei lumi pe care o impartasim. Producatorii, studiourile, „puterile care sunt” ar putea sa-si foloseasca abilitatile talentate si sa indrazneasca sa mearga impotriva atitudinii acceptate „asa este” sau sa o facem mai mare, mai rautacioasa, mai sexy, mai urata, atitudine. Ei ar putea schimba de fapt unele dintre tendinte riscand sa fie diferiti. Unii realizatori de film incearca si par sa aiba standarde mai inalte si speram ca vor continua. Avem nevoie de un viitor mai pozitiv si mai optimist de prezent.
Anita Arnold | 8:12, 24 aprilie 2012 | Link
Marlowe si Anita, sunt in mare masura de acord ca
industria divertismentului este vinovata de toate aceste lucruri
si nu numai. Dar am o alta abordare a
fictiunilor distopice, care cred ca au un loc clar in
constelatia tipurilor de povesti umane.
Ele servesc ca avertismente impotriva tendintelor actuale si
ca modalitati de a ilumina ceea ce este mai bun in oameni,
punandu-i in cele mai proaste circumstante. Din aceste
motive, povestile distopice pot fi, de asemenea, extrem de
dramatice.
Daca n-am avea altceva decat utopii, sau doar
viziuni idealizate, aspirationale ale modurilor in care traim
. Rezultatul ar fi propagandistic si poate
mai mult decat putin plictisitor. Concentrarea asupra
viitorurilor idealizate ascunde, de asemenea, procesele istorice care
stau in spatele lor – conflictele politice care
le-au creat. De fapt, cred ca
mesajul The Hunger Games este unul foarte pozitiv
: ca toti avem responsabilitatea de a rezista celor
mai rele aspecte ale societatii noastre.
Jeremy Adam Smith | 12:32, 1 mai 2012 | Link
Sunt de acord ca industria divertismentului este de vina
pentru ca a batut fiecare cent pe care il poate din
viitorul apocaliptic trist si neinspirator, dar sa recunoastem,
divertismentul, din pacate, infloreste pe masura ce
nevoile celor care il urmaresc: fiecare incercare de a
crea o poveste buna si inspirationala de obicei
ajunge sa nu vanda oamenilor in general si
din aceasta cauza, pentru ca nu „profita”,
rareori investesc prea mult in asta. Nu suntem oare si noi,
telespectatorii, cititorii, de vina pentru lipsa
povestilor viitoare bune
De asemenea, pe acest subiect, Jocurile Foamei ne arata
ca nu conteaza ce arata mass-media sau
industria: daca societatea de baza este suferinta, daca
ceea ce vad este fals (fie isi dau seama sau nu),
suntem obligati sa incercam si sa speram in cele din urma la un
viitor mai bun. Vreau sa spun, uitati-va la ce arata cartea
: Capitoliul si mass-media lor sunt disperati
sa arate o tara stabila, buna si buna (chiar si
in masura in care exploreaza arena umana a
tribute unui public de cascadori in mare parte emotional),
dar nu impiedica o revolutie.
Ceea ce vreau sa spun este: ceea ce vedem in filme
sau in mass-media, ceea ce crede mintea noastra este viitor
si pentru ceea ce luptam de fapt, sunt diferite.
Sunt cei mai multi oameni de acord ca viitorul se va
inrautati

Imi asum ca, ca o recunoastere a faptului
ca TREBUIE SA SCHIMBAM, trebuie sa avem mai multa grija de
mediu, de diferentele civile, de foamea in
lume, daca vrem sa schimbam asta. Uitati-va la modul in care
oamenii au perceput lumea in urma cu un secol: se
asteptau sa fie minunat, high tech,
morale mai bune, totul bine – si nu s-a dovedit a fi
asa – nu in totalitate.
De asemenea, as dori sa subliniez ca nu este in intregime
adevarat ca industria divertismentului arata doar
viitor distopic si apocaliptic, dar este in mare parte o
viziune occidentala. Arunca o privire la unele
seriale foarte vandute din Japonia (le place animatia), cum ar fi un
serial de 3 sezoane numit „ARIA”, in care, de cele mai multe ori,
zambesti pe ecran in fiecare episod cu
viitorul aproape utopic pe care il portretizeaza sau un roman vizual numit
„Yokohama Kaidashi Kikou” cu un complot in care
umanitatea devine PASCA si fericita
DISTINTA. Nu vad asa ceva in vest,
un „sfarsit fericit” pentru umanitate, de ce
ne
place atat de mult sa vedem sfarsitul lumii ca pe
ceva trist (si rau)
).
Raspunsul este simplu: inca vedem moartea ca
pe ceva inerent rau, in timp ce unele culturi
au remarcat deja ca nu este. Odata ce evoluam pentru a
imbratisa moartea ca ceva care face parte din viata
si face viata mai buna, am putea incepe sa realizam
ca sfarsitul lumii ar putea – de asemenea – sa fie
ceva care vine in liniste si pasnic.
Caio Vianna de Lima Netto | 13:03, 11 iunie 2012 | Link
comentarii blog sustinut de Disqus

Acest articol – si tot ce este de pe acest site – este finantat de cititori ca tine.
Deveniti un membru abonat astazi. Ajutati-ne sa continuam sa aducem „stiinta unei vieti pline de sens” pentru dvs. si pentru milioane de oameni de pe tot globul.